13 octombrie 2011, 14:45 Cultura 7712

Dansul moldovenesc

Dansul moldovenesc este un „poem al neamului”, căci, cînd dansează moldovenii − „inimile vorbesc”. Fiecare mişcare vorbeşte despre talentul şi caracteristicile spirituale ale poporului în diferite perioade istorice.

El scoate în evidenţă atît caracterul, cît şi temperamentul, forţa și agerimea poporului. Pune în valoare înţelepciunea şi umorul, dezvăluie sincer şi direct aspiraţiile şi sentimentele oamenilor. Dansurile moldoveneşti alcătuiesc adevăratul tezaur al poporului nostru împreună cu muzica, costumul național, arta populară etc.

Istoria dansului moldovenesc este una bogată și originală. Din timpuri străvechi acestea erau însoţite de cîntece, de ritmul bătăilor din palme sau cel obţinut cu ajutorul instrumentelor de percuţie. Mai tîrziu – erau acompaniate de orchestre de fanfară sau taraf, care includeau viori, ţambale, fluiere şi alte instrumente populare, erau însoţite și de strigături satirice ori glume.

Un atribut important îl constituie costumul naţional, care este irepetabil prin decorarea motivelor ornamentale și spiritul creativ.

Cea mai largă răspîndire a primit-o dansul „hora” (în bulgară „хоро”), ce provine de la grecescul „choros” şi care conform unor mărturii − este cel mai vechi dans din Moldova. Însă la începutul secolului al XIX-lea, „hora” nu era numai un simplu dans, cuvîntul capătă o nouă conotaţie însemnînd şi un fel de serbare, festivitate cu specific popular („Hora satului”). Hora nu are un final bine determinat, durata ei depinde de ingeniozitatea dansatorilor, există o mulţime de variante ale acestui dans în diferite regiuni. Hora poate fi numită conform locului de unde provine – „Hora de la Orhei” sau poate purta numele persoanei sau a evenimentului, în cinstea cărora este interpretată – „Hora miresei”, „Hora Ilenuței”, „Hora nunţii” ş.a.m.d. Cîteodată cuvîntul „hora” se omite, iar dansul se numeşte pur şi simplu „Nuneasca”, „Floricica”, etc.

La mijlocul secolului al XIX–lea noţiunea „hora” cu sensul ei general este înlocuită cu noţiunea „joc”. Jocul era organizat de un grup de flăcăi. Ei strîngeau bani şi angajau muzicanţi. În zilele de sărbătoare jocul dura de obicei de dimineaţă  pînă seara tîrziu.

În secolele al XIX–lea – XX–lea dansurile libere sînt înlocuite cu dansurile de pereche şi cele de grup. În baza dansului folcloric sînt create variante scenice ale dansurilor populare, interpretate de către ansambluri de profesionişti. Cele mai bune dintre ele intră în fondul de aur al coregrafiei naţionale.