Mergi spre compartimentul: Istoria
14 august 2017, 15:30 Istoria views 13295
Spada lui Ștefan cel Mare expusă, în premieră, la un muzeu
14 august 2017, 15:30 Istoria views 13295

Spada lui Ștefan cel Mare expusă, în premieră, la un muzeu

Una dintre spadele voievodului Ștefan Cel Mare, identică cu cea expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul, va putea fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziție ce va fi vernisată, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituției, Emil Ursu.

El a precizat că vor fi expuse peste 250 de piese, documente și obiecte religioase provenite de la muzee din țară și din Republica Moldova.

''Expoziția 'Ștefan cel Mare — din istorie în veșnicie' se dorește a fi cea mai importantă acțiune de acest fel, cel puțin după 1990. Este vorba, pe de o parte, de numărul mare de piese care participă la această expoziție. Din România, o parte importantă a pieselor vor veni de la Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, dar și de la muzeele județene din Neamț, Botoșani, Vaslui, Iași și Bacău'', a afirmat Ursu.

Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ''foarte valoroase'', exemplificând cu un steag liturgic de epocă Ștefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor așezăminte religioase, dar și un fragment din racla originală a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentând o scenă din viața acestuia.

Emil Ursu a spus că "vedeta" expoziției este o spadă a lui Ștefan cel Mare, ''sora geamănă'' a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Județean din Vaslui, unde a fost ținută în depozit.

''Spada este practic sora geamănă a celei cunoscute de români de la Muzeul din Topkapî. Spada a fost descoperită la sfârșitul anilor '70 într-o locuință din curtea domnească din Vaslui. (...) Ca atare, această spadă reprezintă o noutate absolută și o surpriză foarte plăcută, deoarece din acest moment putem vorbi că în România există o spadă a marelui voievod, cunoscută și datată cert'', a arătat Ursu. El a adăugat că această descoperire arheologică a fost făcută publică în 1980, fără a se prezenta o fotografie.

Ursu a subliniat că exponatele sunt originale, cu excepția a două copii ce reprezintă o cădelniță și tetraevangheliarul de la Humor ale căror originale se află la Mănăstirea Putna.

Expoziția de la Suceava a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie din București, iar Muzeul Bucovinei a finanțat asigurarea pieselor de la toate celelalte muzee participante cu excepția celor din Capitală.

Emil Ursu a precizat că Muzeul Bucovinei a plătit prima de asigurare pentru aproximativ 150 dintre piesele expuse. Acestea au fost asigurate pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Evenimentul de la Suceava este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod, organizatorii considerând ''necesară readucerea în prim-plan atât a personalității lui Ștefan cel Mare, care constituie și astăzi un model, cât și a Sucevei medievale, la vremea respectivă principala reședință domnească, centru politic, militar și religios al Moldovei''.

Expoziția va putea fi vizitată la Suceava până în februarie 2018, după care aceasta va fi itinerantă, urmând ca la 1 decembrie 2018 să fie prezentată la Alba Iulia.

Sursa: agerpres.ro

Cuvinte cheie:

Stefan cel Mare , istoria , muzeu

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1768
Populația:
10556 locuitori

Parcani este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Parcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Slobozia și la 64 km de Chișinău. Populaţia satului Parcani alcătuia 10 556 de oameni în anul 2000. Satul Parcani a fost menționat documentar în anul 1768.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.