18 iulie 2024, 12:00 Realitatea moldovenească views 110
O nouă regulă pentru şoferii din Moldova
18 iulie 2024, 12:00 Realitatea moldovenească views 110

O nouă regulă pentru şoferii din Moldova

Șoferii din Moldova vor fi obligați să accepte testarea antidrog, la solicitarea Poliției.

Oamenii legii vor avea dreptul să verife dacă persoanele aflate la volan sînt în stare de ebrietate narcotică și să le însoțească la instituții medicale specializate.

Conform noilor reglementări, aprobate de Guvern, conducătorii de vehicule bănuiți că ar fi consumat substanțe interzise vor putea face testul la faţa locului, prin intermediul unui aparat specializat. Dacă nu vor fi de acord cu rezultatul, cei vizaţi îl pot contesta şi vor fi conduși la o instituție medicală specializată, pentru prelevarea probelor biologice.

Refuzul de a merge la instituția medicală de resort va fi calificat drept refuz de a contesta rezultatul testului la faţa locului. Prin urmare, acesta va fi considerat valabil, se arată în nota informativă a proiectului aprobat de către membrii cabinetului de miniştri.

Autoritățile consideră că vor contribui astfel la combaterea consumului de droguri şi vor preveni infracțiunile comise sub influența lor.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

testarea antidrog , soferi

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1468
Populația:
1663 locuitori

Ţareuca este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Țareuca și Țahnăuți. Satul Țareuca este situat la o distanță de 8 km de orașul Rezina și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1663 de oameni. Satul a fost atestat documentar în anul 1468.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.