29 iunie 2024, 14:30 Istoria views 73774
Începutul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova
29 iunie 2024, 14:30 Istoria views 73774

Începutul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova

Astăzi se împlinesc 624 ani de cînd începe domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova. Primul document emis de Alexandru cel Bun în calitate de domnitor este datat cu 29 iunie 1400, de la această dată începînd numărătoarea oficială a anilor de domnie.

A fost cea mai lungă, după Petru I Muşat, domnie, însumînd peste trei decenii. S-a caracterizat prin stabilitate, pace şi dezvoltare în toate domeniile.

Alexandru cel Bun a continuat opera de întregire a ţării, întîi de toate prin popularea şi valorificarea spaţiului Pruto-nistrean, a dat un puternic impuls dezvoltării economiei prin emiterea primului, în Moldova, privilegiu comercial (acordat lvovenilor). Diplomat abil, a dejucat intenţiile acaparatoare ale Poloniei şi Ungariei prevăzute în Tratatul de la Lublau (1412); Moldova pentru prima dată ia parte la întruniri internaţionale (Tratativele de la Luţk din 1429). Alexandru cel Bun a aplanat conflictul cu Patriarhia de Constantinopol: Mitropolia Moldovei şi-a păstrat autonomia, a fost recunoscută canonicitatea mitropolitului Iosif. A purtat grija păstorească faţă de Biserica Pravoslavnică din Moldova: a statornicit episcopiile de Roman şi Rădăuți, a construit mănăstirea Bistriţa (1407), declarînd-o necropolă voievodală; din vremea domniei lui se documentează mănăstirile Moldovița, Pobrata, Vărzăreşti; a adus moaştele mucenicului Ioan cel nou de la Cetatea Albă la Suceava. Pe vremea lui oştenii moldoveni s-au încununat de slavă în bătălia de la Grunwald (1410), la asediul cetăţii Marienburg (1422)… Moldova lui Alexandru cel Bun de două ori a fost atacată de armatele Ungrovlahiei (Munteniei), în 1429 şi 1430, dar moldovenii i-au respins pe năvălitori. La 1420 turcii „sub îndemnul lui Dan al II-lea, domnul Ungrovlahiei, au atacat fără reuşită Cetatea Albă” (primul atac al turcilor asupra Moldovei). Alexandru cel Bun s-a stins din viaţă în ianuarie 1432, „lăsînd în urmă o Moldovă bine aşezată şi liberă”.

Cuvinte cheie:

domnitori , istoria , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1729
Populația:
689 locuitori

Oclanda este un sat şi comună din raionul Soroca. Oclanda este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 29 km de orașul Soroca și la 185 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 689 de oameni. Satul Oclanda a fost menționat documentar în anul 1729.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.