29 noiembrie 2024, 11:30 Istoria 21216

Logofătul în Moldova – 625 ani de la atestare

La 28 noiembrie 1399 este menţionat pentru prima dată în documentele emise de cancelaria domnească logofătul. Logofătul în Moldova era şeful cancelariei domneşti: alcătuia, redacta actele, scrisorile oficiale, era purtătorul peceţilor — cea mare pentru documentele oficiale, şi cea mică — pentru actele mai puţin însemnate. Spre deosebire de alte ţări vecine, în Moldova logofătul era responsabil de hotărnicirile moşiilor.

Denumirea logofăt provine din Bizanţ şi a ajuns la noi pe filieră sud-slavă. În documentele în limba latină, marele logofăt se numeşte cancellarius sau supremus cancellarius. Probabil că dregătoria a existat încă de la întemeierea statului, întrucît acesta avea neapărat nevoie de o cancelarie.

Denumirea de logofăt a mai fost folosită şi pentru unii dregători mai mici, cum erau logofătul de cămară, logofătul de vistierie, logofătul de taină, logofătul de divan etc.

Mai tîrziu, în secolele XVII-XVIII apar şi logofătul de obiceiuri, logofătul trebilor din afară, logofătul dreptăţii, logofătul bisericesc etc. În ierarhia dregătorilor, marele logofăt a ajuns rapid pe a treia poziţie şi s-a păstrat aşa pînă în secolul XIX.