Răzvan şi Vidra
HOŢII
Da, da! Să-l tăiem îndată!...
RĂZAŞUL
Să-l bucăţim mărunţel,
Ca să nu se mai cunoască de-a fost boier sau viţel!...
RĂZVAN
(ieşind din gândire)
Cum? De ce-i aşa urgie?... Lăsaţi-l în bună pace!...
El nu v-a făcut nimica...
RĂZAŞUL
Nu cumva! Iată ce-mi place!
Doar n-ai fost surd, căpitane!... Nu-l mai apăra-n zadar!...
Nu l-ai auzit tu singur că te numeşte tâlhar?...
RĂZVAN
Eu tâlhar?... Dar cine-a zis-o?... Răzvan nu putea s-auză,
Căci simţirea-i se pierduse, rătăcindu-se pe-o buză
Din care sorbea cu-ncetul cuvinte ce-mi par mereu
Că tot încă sună, sună şi răsună-n jurul meu!
O, tu, femeie măreaţă! tu un înger! tu o zână!
Tu, ivire minunată ce-mi răsai ca o lumină!
Să te mai auz o dată că locul meu este sus...
Aşa c-ai spus-o? Mai spune-mi! Mai spune-mi încă!...
VIDRA
(cu sfială)
Am spus...
RĂZVAN
Ai spus!... Eu credeam că-n lume nu va fi nici o fiinţă
Ca să-şi cufunde privirea sub gunoi de umilinţă,
Pân' la omul care-n viaţa-i n-a gustat de nicăiri
Decât dispreţ şi nemilă, batjocură şi loviri!...
Dar ştii tu oare puterea ce-o au cuvintele tale,
Luminându-mă cu raza străcurată jos în vale,
Unde de-ale nopţii umbre, sub un văl întunecos,
Ascundeau în adormire tot ce-i bun, tot ce-i frumos?...
Tu mi-ai dat o lume nouă, mi-ai deschis o nouă cale!
C-un cuvânt, c-o vorbă numai, cu suflarea gurii tale,
Ca domnul Hristos pe Lazăr tu din moarte m-ai sculat!...
Ce putere! Ce minune!...
RĂZAŞUL