string(7) "library" string(8) "document"
1401
1497
1457
5500
1466
1300
940
1465
1476
1832
1504
1574
1467

Răzvan şi Vidra

35 36 37 38 39 40 41 42 43 44

ALTĂ VOCE

Se cunoaşte că-i ţigan!

MAI MULTE VOCI

Ţigan! Chiar ţigan!...

RĂZVAN

Ţiganul nu mai este căpitan!

(Scoate din brâu o bardă poleită.)

Când voi m-aţi pus peste codru, dându-mi în mână securea,

Juratu-mi-aţi să m-asculte lunca, drumul şi pădurea.

Iată barda ce-a pătat-o jurământul cel viclean;

Daţi-o unui alt mai vrednic, care nu va fi ţigan!

Puneţi dintre voi pe-acela care-i meşter să vă-nveţe

A năvăli-n slăbiciune, a vă izbi-n bătrâneţe,

Sau pe-o singură furnică să daţi iurăş câte doi!

Aşa căpitan vă trebui, dar Răzvan nu-i pentru voi!

(Aruncă barda şi voieşte a ieşi.)

RĂZAŞUL

Haide, haide, căpitane! Te iuţeşti peste măsură!

Nu te pierdem noi pe tine pentru astă pocitură!

(Priveşte încruntat la Sbierea, rădică de jos securea şi o dă lui Răzvan.)

Iată barda, ia-ţi-o iarăşi, fă ce-ţi place, fă cum ştii...

Dar eu, unul... of, măicuţă!... l-aş tăia făşii-făşii!

VULPOI

Să trăiască căpitanul!

TOŢI

Căpitanul să trăiască!

TĂNASE

Da, da! Şi de ţigănie să nu se mai pomenească!

RĂZVAN

(către Sbierea)

Stăpâne, acuma pleacă!...

SBIEREA

Să plec?... Cum?... Adevărat!...

O, ce om! Ce piatră scumpă! Ce suflet de matostat!...

Dar fiindcă scapi de moarte pe-un creştin foarte cucernic,

O să te blagoslovească Dumnezeu atotputernic!...

RĂZVAN

Fugi, boierule, de-aice!... Fă-mi şi tu pe placul meu!...

Mi-e scârbă s-aud din gură-ţi numele lui Dumnezeu!

35 36 37 38 39 40 41 42 43 44