Ori vom face ca izvorul, când aruncă spuma lui,

Scăpărând argint din undă, pe verdeaţa crângului;

Sau să facem ca securea, când fieru-n copaci loveşte,

Iar copaciul nu se lasă, luptându-se bărbăteşte;

Frunza, securea, izvorul, toate ne cântă cu dor:

Să cântăm şi noi ca frunză, ca secure, ca izvor!

HOŢUL III

Cântecul să fie freamăt, troscot, şoaptâ, toate-ntr-una;

Blând ca sărutarea mumei, crunt şi groaznic ca furtuna!

HOŢUL I

Să cânte Răzaşul dară!

RĂZAŞUL

(oftând) De ce nu, de-aş avea cui,

Ştergându-mi plânsul cu plânsul, cum se scoate cui prin cui!...

Dar ce zic! Nu sunt eu numai care suferă şi plânge;

N-oi fi singur eu în care doina-mi cugetul va frânge;

Tot ca mine varsă lacrimi, despuiaţi şi nevoiaşi,

Toţi acei ce-n ţara noastră se mândresc a fi răzaşi,

Păstrând, ca o moaşte sfântă, hrisoave, peceţi, urice

Putrezite de vechime şi-n cari cu fală se zice

Că, scăldându-se în sânge, moşii şi strămoşii lor

Au câştigat ca răsplată câte-o brazdă de ogor!...

Tune, fulgere, trăsnească, cu potopul şi pojarul!

Mult mare mi-este mânia! Mi-este mare mult amarul!

HOŢUL I

Eu am auzit, bădiţă, c-adecă şi la munteni

Ar fi răzaşi ca ş-ai noştri, numiţi acolo moşneni...

HOŢUL II

Sunt şi-n Ardeal, măi fârtate; ba şi-n Ţara Ungurească;

Le zice chineji, dar este chiar o breaslă răzăşească.

RĂZAŞUL

Apoi oriunde să fie, tot o soartă, tot un drac!

Tot vecinii mi-i înşeală, tot vecinii mi-i dezbrac;

Vecini de cei cu putere, cu căftane daurite,

Numai fir, numai mătasă, numai cu samur blănite;

Vecini dintr-aceia care, c-o-mbrâncire, c-un cuvânt,

Satul întreg plin de viaţă mi-l prefac într-un mormânt!

Vecini dintre cari acuma, de-i văz în cale-mi, îi spintec,

Şi hohotesc spintecându-i...