Ciobanu Ştefan
Ciobanu Ştefan (11.11.1883, Talmaz, judeţul Tighina, Moldova − 28.02.1950, Bucureşti, România). Istoric literar, publicist, profesor universitar, om de stat. Tatăl poetului Valeriu Ciobanu. Este dintr-o familie de răzeşi. Studii: Liceul nr. 1 de băieţi din Chișinău, pe care 1-a absolvit în 1905, paralel cu Şcoala Normală; Facultatea de Litere, secţia slavistică, a Universităţii de la Kiev (1907-1911); specializare la Sanct-Petersburg şi Moscova. Membru activ al Academiei Române (din 1918), şapte ani vice preşedinte al acesteia; profesor la Facultatea de Teologie de la Chișinău şi la Universitatea de la Bucureşti; ministru al Cultelor şi Artelor în guvernul lui Tătărăscu (1940). Debutează în 1912 în reviste ruseşti cu studii despre „Mitul lui Arachne în legenda Maicii Domnului”, „Legende româneşti despre Maica Domnului” etc., culminînd cu volumul „Dosoftei, mitropolitul Moldovei şi activitatea lui literară” (Kiev, 1915). Studiază arhivele de la Kiev, Moscova şi Sanct-Petersburg, în vederea elaborării studiilor despre relaţiile culturale moldo-ruse în perioada medievală: „Dimitrie Cantemir în Rusia” (1925), „Basarabia” (1926) ș.a. A colaborat la „Cuvînt moldovenesc”, „Renaşterea Moldovei”, „Anuarul Comisiei Monumentelor Istorice” ş.a. Este autorul unor lucrări de sinteză despre originile culturii şi limbii române: „Începuturile scrisului în limba românească” (1941), „Introducere în istoria literaturii române” (1944), „Istoria literaturii române vechi” (1947). A publicat între 1912 şi 1947 numeroase studii despre literatura secolelor al XVI-lea – XVIII-lea, ocupîndu-se în special de ecourile cărţii „Rînduiala casei” şi de îngrijirea operelor lui Ioanichie Galeatovski „Cerul Nou”, „Cheia înţelesului”, ale lui Dosoftei şi Dimitrie Cantemir. Opere: |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 2603 locuitori
Baimaclia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Baimaclia, Acui şi Suhat. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cantemir și la 137 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2603 locuitori. Satul Baimaclia a fost menționat documentar în anul 1770.