Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească, 1837, 14 martie

Tot timpul care oamenii
   Pe lume îl petrec,
Preste roata Norocului
   A se sui se-ntrec;
Iar când acum se bucură
   Că s-au urcat pe ea,
Gândind să-şi facă mendrele
   Precum nădejduia,
Rotunda roată răpede
   Pe schiţe se-nvârti,
Şi mândrul poticnindu-se,
   Cade cum nu gândi.
Iar omul ce de raţie
   Se tot călăuzi,
Şi-n toată vremea cumpăna
   În orişice păzi,
Nu-i pasă dacă vifore
   Pe lume s-au stârnit,
Vârtejele-ntâmplărilor
   Îl află liniştit.
El ştie că furtunele
   Nu pot lung timp ţinea,
Curând veni-va soarele
   Ce le va-mprăştia.
Cunoaşte jucăriile
   Vicleanului noroc,
De-a lui favoruri putrede
   Râzând, îşi bate Joc.
Acest fel traiu-i limpede
   Se trece liniştit,
Şi când moartea s-apropie
   Îl află pregătit.