Tu mă priveşti cu marii ochi...
Tu mă priveşti cu marii ochi, cuminte;
Te văd mişcând încet a tale buze,
Şoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.
Urechea mea pândeşte să le-auză
Abia-nţelese, pline de-nţeles
Cum ascultau poeţii vechi de muză.
În ochii tăi citeam atât eres,
Atâta dulce-a patimei durere,
Că-n suflet toată, toat-o am cules.
Vorbirea ta mi-i lamura de miere,
În ochii tăi de visuri e un caos,
Şi-atât amor c-auzi pân- şi-n tăcere.
Frumosul chip în voluptos repaos
Pătruns-au trist şi dulce în cântare-mi.
Fiinţa ta gândiri-mi am adaos.
Căci numai tu trăieşti în cugetare-mi.
A ta-i viaţa mea, al tău poemul,
Cum le inspiri tu poţi să le şi sfaremi.
Nu crede tu că eu sunt cuiva emul
Când cântul meu se-mbracă fel de fel:
Ici în terţine suspinând, vedemu-l,
Dincolo el oftează în gazel,
Acelaşi e, deşi mereu se schimbă,
De tine-i plin, de tine-mi zice el...
Alege forme dulci din orice limbă:
Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă,
Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă.
Dar orişicând el alta nu aşteaptă
Decât ca ţie, suflete, să-ţi placă,
Tu să-l aprobi cu gura înţeleaptă.
În mii costume astfel se îmbracă,
Şi ca s-atragă dulcea ta zâmbire
Minuni, de vrei, sărmanul o să facă...
Ş-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire
L-au dus pe-alături dulcile terţine,
Uitând ce-a vrut să-ţi spuie-n aste şire.
Au vrut să-ţi spuie că e plin de tine,
Că de-al tău farmec ritmul său foieşte,
C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline.
Ş-astfel pe mine el mă stăpâneşte...
Adună-n versuri ale mele zile
Şi-n strofe le-a legat grădinăreşte.
În poala ta zvârlind aceste file.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1573
- Populația:
- 1267 locuitori
Corpaci este un sat şi comună din raionul Edineţ. Corpaci este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Corpaci este situat într-o regiune de şes şi mici coline, la confluenţa rîului Racovăţ cu Prutul, la o distanţă de 30 km de oraşul Edineţ, la 38 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 222 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1267 de oameni. Satul Corpaci a fost atestat documentar în anul 1573.