Pe vremea lui Alexandru-împărat, trăia un fecior frumos ca o fecioară şi harnic de n-avea pereche dar poznaş de-i mersese vestea şi povestea peste toate ţările.

Fetele de împăraţi se mustrau aruncîndu-şi cît în lună şi în soare, povestindu-se şi hulindu-se de erau de mirare toate neamurile. Fiecare se ţinea că numai al ei trebuie să fie, că numai ea e vrednică de un bărbăţel ca el.. Dar apoi, cînd îl auzeai cîntînd, te făcea de-ţi sta mintea în loc, aşa glas mîndru şi duios avea.

Nu-i vorbă, chiar şi mamele fetelor îl îndrăgiră; ba şi împăraţii moşnegi cu barba pînă la genunche încă îşi dădeau genele şi sprîncenele lor stufoase în lături, ca să vadă pe Fătul cel Frumos ca o minune şi scump ca un boţ de aur.

Toată lumea îl plăcea, numai Alexandru-împărat nu-l putea vedea în ochi, atît de urît îi era. Căci cum, Doamne, nu l-ar avea urît, cînd el era împăratul cel mai mare şi mai vestit din lume şi tot nu era băgat în seamă nici pe departe de fetele celorlalţi împăraţi. Din pricina aceasta s-a şi început apoi o ură între ei, de nici Soarele, care pe atunci umbla pe pămînt, nu i-a putut împăca.

Alexandru-împărat s-ar fi împăcat bucuros cu cel Făt-Frumos, pe lîngă învoiala ca el nici cînd să nu vie în poveşti la drăguţa sa.

Făt-Frumos îşi bătea Joc de învoiala lui Alexandru-împărat şi, în ciuda lui, tot mai des se ducea la drăguţa lui, şi-i cînta cîte numai el ştia.

Soarele, văzînd batjocura ce o făcea Făt-Frumos, l-a luat o dată la fugă şi l-a alungat aşa de mult că, din alb şi frumos cum era, s-a făcut negru precum cărbunele; şi din mare şi voinic ce era, s-a făcut numai cît o alună, ascunzîndu-se la o femeie săracă sub vatra focului, de unde strigînd femeii:

- Griji, griji, griji, griji, griji, griji ! ca să nu mă găsească Soarele ! s-a prefăcut în grieruş.

Soarele, auzindu-l, i-a zis:

- No ! tot acolo să şezi şi flămînd şi însetat, ziua şi noaptea să tot strigi numai tot: griji, griji, griji, griji, griji, griji !

Fetele cele frumoase, auzind de întîmplarea aceea, s-au supărat rău şi, prefăcîndu-se şi ele în furnici, i-au cărat de mîncare bietului grieruş şi îi cară încă şi în ziua de azi ca să nu moară de foame.