În a mea liră de abanos
Sunam odinioară
Într-o poieniţă
Încetişor şi armonios;
Şi iată se pogoară
O albă porumbiţă
Şi pe lira mea se pune,
Şi, în loc să-mi cânte dulce,
Amar plânge,
Suspină şi spune
Că-i nefericită,
Umblând rătăcită,
Stingheră de soţ, fără de care
Ea simte că moare.
Eu i-am răspuns cu jale
Că astăzi dimineaţă
Glonţul armei mele
I-au curmat viaţa...
Ea a ţipat zicând:
„Şi nu ţi-au fost păcat?”
Apoi capul plecând,
În braţe mi-au picat,
Porumbiţa murind,
Răzbunare cerând.
. . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
Atunci poşta mie
Îmi aducea scrisoare,
Că a mea soţie
De dorul meu moare.