Scrisoare adresată lui V. Alecsandri înaintea plecării în exil la Soveja

Iubite! Nu-mi rămâne decât timpul necesar ca să-ţi vestesc că guvernul şi-a pus în minte să facă din mine un om important şi demn de exil. I s-a năzărit guvernului, precum se năzare cailor cu nărav, şi dar el a găsit de cuviinţă a mă aresta şi a mă condamna, ca să capăt simţiri religioase în fundul unei mănăstiri. O! guvern părinte! el nu are alt vis decât fericirea noastră, nu are alt ţel decât a ne face demni de împărăţia cerului. Iată pentru ce el ne înfundă aşa de des în sânul sihăstriilor.

Peste un ceas plec cu nepusă masă, cum zic românii, şi întreprind un voiaj gratis, mulţumită îngrijirii guvernului; aşadar, iubite, tu nu mă vei găsi la întoarcerea ta lungit pe divanul tău şi dându-mi aer de paşă. Când te vei revedea cu plăcere sub cerul patriei şi sub tavanul apartamentului tău, vei simţi un mare deşert în suflet, căci amicul tău Russo îţi va lipsi. Ah! această idee m-ar face să vărs lacrimi amare, dacă nu mi-ar plăcea mai bine să râd în faţa prigonirii! Mângâie-te, frate, căci toţi cei ce poartă numele de Russo sunt destinaţi a fi persecutaţi: omonimul meu Jean Jacques a pătimit mult în viaţa lui! Ce asemănare măgulitoare pentru mine!

Lucrurile mele sunt în boccea; căruţa de poştă mă aşteaptă în curtea ministrului din lăuntru, de unde am să plec; aga fumează ciubucul său de iasomie şi mă îndeamnă să mântui această scrisoare, în vreme ce fratele tău îmi cântă din vioară aria franceză: Partant pour la Syrie.

Alea jacta est, — a zis Cezar când a trecut Rubiconul; eu am să trec Bahluiul! Prin urmare, voi zice: amice! gândeşte la bietul exilat şi declamă ades versul celebru: L'amitié d'un grand homme est un bienfait des cieux . Adio! mă duc să gust plăcerile vieţii contemplative a sfinţilor apostoli şi mă despart de lume fără amărime în contra oamenilor, fie domni, sau... creditori!

Singura mustrare de cuget, ce cearcă a mă munci în acest moment, este că bieţii actori împărtăşesc osânda mea. Teatrul românesc la mănăstire! Ferice de ţara al cărei guvern luminat produce asemenea deşănţate întâlniri!

Adio! încă o dată; spune amicilor că îi scutesc de a se îmbrăca în haine negre... etc.

*

Scrisoare către N. Bălcescu

Dragă Bălcescule, Vivat! Victorie! Sunt mândru de voi ceilalţi şi gloria revoluţiei voastre se răsfrânge şi asupra noastră şi asupra tuturor românilor! Încă o dată, vivat şi glorie, viitorul poate să nu fie pentru noi, dar nu vom dispărea fără să lăsăm o ultimă amintire despre noi! Dar ce! vorbesc rău despre viitor. Nu, iubite! Mâna nu este atât de îndemânatică ca să urmeze închipuirea frumoaselor planuri pe care le întrevăd!

Un mare popor cu o mare ca întăritură, două fluvii care se numesc Dunărea şi Nistru drept centură, cu sânge roman în vine, şi nici Moldova cu fiicele ei, nici Transilvania ori Banat, ci un pământ românesc cu o mare capitală, care s-ar chema Roma, dacă vrei, cu mari pieţe numite Piaţa Poporului, Piaţa Traiană, Piaţa lui Ştefan, Piaţa lui Mihai, Piaţa Moldovei, Piaţa Banatului, Piaţa Ardealului. Şi apoi putere, fericire, mărire, glorie! Frericiţi nepoţii noştri! Şi noi fericiţi că am putut, bine ori rău, contribui la acest lucru.

Abia ieri am aflat despre revoluţie. De patru săptămâni m-am pierdut în Ungaria şi în Banat, unde, vai! libertatea nu este decât un nume! Dragul meu, am puţin timp să-ţi scriu, fiindcă plec în Bucovina să-mi întâlnesc şefii şi camarazii, dar cred folositor pentru interesul public să-ţi spun câteva cuvinte despre Ungaria şi libertăţile sale... Ungaria este un cuvânt gol pentru cine n-o cunoaşte decât din ziare, ori din hărţile geografice, şi cu libertatea s-a desfăşurat steagul marţial... fii ungur ori moartea... iată lozinca. În toate părţile unde a pătruns libertatea maghiară, Standrecht-ul a însoţit-o; pentru că 1.500.000 maghiari şi 3.000.000 de alţi renegaţi din toate naţiunile vor să-şi impună limba, legile, obiceiurile la 4.000.000 de români şi la 8--10.000.000 de slavi şi de germani, cărora puţin le pasă. Maghiarismul vrea să ajungă o forţă, o putere care să se sprijine pe Marea Neagră şi pe Adriatica, care vrea să moştenească Austria şi visează imperiul lui Atila... pentru aceasta trebuie ca celelalte popoare să-şi uite originea, limba mamelor lor, să-şi forţeze hotarele lor naturale şi obiceiurile lor, ca să se maghiarizeze. Din nenorocire pentru ei, neputinţa lor le depăşeşte sforţările lor de imaginaţie şi visurile lor de mărire.

Ceea ce m-a făcut să-ţi spun aceste lucruri este noutatea care s-a răspândit prin ziare, că guvernul nostru provizoriu a trimis un agent la Pesta! Dragă,eu ştiu că ei trebuie să facă primul pas; cu Dunărea ei vor fi totdeauna la dispoziţia noastră. Gândiţi-vă la demnitatea tinerei şi puternicei noastre renaşteri. Impresia acestei ambasade a fost foarte neplăcută românilor. De altfel este antipatică naţiunii noastre din toate colţurile. Le e frică să nu ne lăsăm încurcaţi în relaţii care ne vor îngreuia. Ungurii sunt la aman, ultimatum-ul nostru trebuie să fie: dacă nu independenţa aparte ori cu noi a românilor de aici, cel puţin recunoaşterea unei naţionalităţi deosebite a Banatului, a Transilvaniei şi a românilor din Ungaria, care, toţi, se ating prin teritoriu, cu limbă, instituţii, reprezentare. Românii speră în noi! Desfacerea Ungariei este inevitabilă... Aşa că sunt la ultimele mijloace, furcile, violenţa şi terorismul. Şi unde aceasta? În Banat, Transilvania şi la românii care locuiesc dincoace de Tisa. Să nu uităm că suntem 12.000.000. Cu cât ne vom ţine mai tari, cu atât ei vor acorda... căci slavii nu gândesc nimic mai puţin decât să-i înghită, ori să-i nimicească!... Deocamdată românii de aici se zbat în neputinţă şi în sărăcie. Nu uita că Ungaria îşi zice regina fostei Valahii. Trăiască România.

Adio,bunul meu, bravul meu... Sărută steagul din partea mea. V-aţi purtat bine. Sărută pe toată lumea. Noutăţile de la voi au fost primite de duşmanii noştri cu duşmănie.

La revedere, curând la Focşani A. Sauvegea

Valentineanu, Bălăceanu, Filipescu şi toţi, salutare şi frăţie nu... frăţia ungurească. 4 iulie 1848, Sibiu.

P. S. Dragă, cu prima ocazie trimite-mi la Iaşi, pe adresa dlui Constantin Duca, bagajul şi geamantanul. Adio! Când ne von revedea, îţi voi povesti multe lucruri de aici şi cum, după ce am izbutit să scap de Sturdza, era să fiu spânzurat în Ungaria.

Deviza aici este: libertate... frăţie maghiară sau moartea!

*

Bilet din închisoarea din Cluj către V. Alecsandri

Iubite A..., În Ungaria liberă mi-am pierdut libertatea! Strigătul maghiar Ellyen sabaciag însemnează lanţuri pentru români. Ergo, am fost arestat la Dej, şi chiar acum mi se pregăteşte un alai de naţionalişti-gardişti ca să mă ducă la Cluj; însă nu fii îngrijit, dragul meu, căci am o tainică şi sigură presimţire că nu mi se va întâmpla nimic. Această siguranţă îmi vine din credinţa că românul nu piere cu una, cu două... Furia ungurească e atât de deşănţată şi de comică; lungimea pintenilor şi a mustăţilor maghiare e atât de exagerată, încât, departe de a îmspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc etc...

*

Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iaşi

Fraţilor, nenorocirea care prigoneşte ţara noastră mă apasă şi pe mine. De săptămâni întregi stau închis fără a cunoaşte culpa mea. Am aşteptat dreptatea şi dreptatea nu vine!

Iubiţii mei! Socotiţi-mă de azi ca mort, căci de nu voi muri de mâhnire sau de boală, pierderea libertăţii mele mă opreşte de a fi ţării de folos... şi dar eu mă consider ca un om şters din cartea vieţii.

De trei zile cânt necontenit aceste versuri din balada lui Toma Alimoş; să fie oare o presimţire?

Închinare-aş şi n-am cui, Închinare-aş murgului; Dar mi-i murgul cam nebun Şi de fugă numai bun. Închina-voi ulmilor, Uriaşii culmilor, Că sunt gata să-mi răspunză Cu freamăt voios de frunză; Ulmiii că s-or clătina, Frunza că s-a scutura, Trupul că mi-a astupa.

*

Protest către Consiliul de război din Cluj

Domnilor, Am aflat că aveţi să vă ocupaţi chiar astăzi de chipul cel repede prin care socotiţi să mă trimiteţi într-o lume mai bună. Unii membri mai miloşi din consiliul d-v. înclină pentru spânzurătoare; alţii, mai artişti în gusturi, opinează pentru ţeapă. Pricep că spectacolul unui român spânzurat ori chiar tras în ţeapă trebuie să fie dulce şi plăcut în ochii unui magiar, dar nu protestez cu mai mică hotărâre în numele dreptului ginţilor şi mai ales în numele lui Kossuth contra oricărui fel de execuţie aplicată persoanei mele.

N-am gust pronunţat nici pentru ţeapă, nici pentru spânzurătoare; şi, făcându-vă această declaraţie, cu toată sinceritatea care mă caracterizează, mă măgulesc, domnilor, cu nădejdea că împărtăşiţi în totul gustul meu. Drept care semnez cu hotărâre.

A. Russo, Cetăţean liber al României, Cunoscut de aproape al marelui Kossuth.

*

Protest către comisarul guvernului din Cluj

Domnule conte! Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un simplu spectator la evenimentele acestei ţări, bucurându-mă de ospeţia ce o primisem; şi dorind în fine ca să mă întorc în patria mea, am luat drumul cel mai drept, adică pe la Dej; se vede însă că în Ungaria drumul cel mai direct nu-i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, căci deodată m-am trezit arestat, despoiat de lucrurile mele, cercetat până la piele şi întemniţat!... Trist şi neaşteptat efect al ospeţiei maghiare!

În zadar am protestat, în zadar am cerut să mi se spuie motivul unei asemenea maltratări; nici un membru al autorităţii nu a găsit cu cale să-mi răspundă oficial. Iată însă prepusurile zeloşilor împiegaţi, care mi-au deschis porţile închisorii:

1-iul prepus. - O femeie m-a văzut făcând semne misterioase în Dej!... Cui?

Al 2-lea prepus. - Sunt român!

Al 3-lea prepus. — Corespondenţa găsită în valiza mea este în limba franceză!

Al 4-lea prepus. - În acea corespondenţă nici nu se pomeneşte numele de Ungaria!

Ap 5-lea prepus. — Trebuie să fiu emisar rus!

Al 6-lea prepus. - Trebuie să fac parte din comitetul croato-slovaco-sârbo-valaco-saxon format contra Ungariei! Pe temeiul acestor grave prepusuri domnii judecători îşi frecară mâinile cu mulţumire şi mă întemniţară cu convingerea naivă că şi-au salvat patria!

Domnule conte! Veţi găsi negreşit că am tot dreptul să protestez în contra unui asemenea act arbitrar al autorităţilor subalterne din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, şi-au apropiat totodată şi valiza mea ca una ce, după socotinţa lor, conţinea destinul şi viaţa Ungariei!

Protestez dar în numele legilor, în numele libertăţii individuale, în numele dreptului ginţilor şi cer o satisfacere deplină în contra agenţilor care au atacat în persoana mea principiile cele mai sacre ale dreptăţii etc., etc., etc.

Această protestare a mea va părea poate cam lungă, domnule conte, însă nu cred să vă pară atât de lungă, precum mi-au părut mie lungi aceste opt săptămâni de captivitate etc.