„Nu beţi băutură beţivă... că de vei da ochii tăi spre cap şi spre pahar, mai pe urmă vei umbla mai gol decât pilugul. Şi apoi vei fi ca cel muşcat de şarpe, din carele se varsă veninul“

(Pild. lui Solom. 23, 31—32)

Iată la ce cale, creştinilor, aduce beţia! Iată ce folos dobândeşte beţivul din beţie! Că umblă mai gol decât pilugul şi apoi, din pricina spirtului otrăvitor, se face ca cel muşcat de şarpe din care se varsă veninul. Aşa ne spune nouă Sfânta Scriptură, care nimica strâmb nu vorbeşte, ci toate le vorbeşte drept şi adevărat: că cerul şi pământul va trece, iar din Scriptură un cuvânt în zadar nu va trece (Matf. 5, 18).

Mulţime de curse întinde diavolul spre înşelăciunea şi pierzarea oamenilor, dar din toate cursele lui cea mai rea şi mai vicleană este beţia, pentru că ea este rădăcina tuturor păcatelor, că cui este vai, cui sunt gâlceve, cui judecăţi, cui necazuri şi sfezi, cui zdrobire în zadar, cui sunt ochii urduroşi — au nu celor ce zăbăvesc la beţii şi celor ce păzesc unde se fac ospeţe,— zice Sf. Scriptură (Pild. lui Sol., 23. 29, 30).

Cu bună seamă, ce rău nu este gata a face omul cel beat?

Diavolul nimica aşa nu iubeşte, ca beţia şi trândăvia; pentru că nimenea aşa de uşor nu împlineşte voia diavolului, ca beţivul. Şi ce greutate este diavolului a înşela pe cel beat, care, fiind întunecat şi înviforat cu tăria băuturii, nu poate să judece drept şi care chiar şi fără de băutură este destul de slab şi neputincios spre judecată dreaptă, căci în păcate ne naştem şi întru fărădelege ne zămislim (Ps. 50, 5).

Fiind mintea noastră slabă, putem oare noi fără de greşeală să umblăm? Niciodată. Dar fiecare dintre noi cu mintea ne povăţuim şi în gospodăria noastră, şi între oameni, şi înaintea năcealnicilor, şi înaintea Stăpânului Ceresc — Dumnezeu.

De la minte se trage a fi bun ori a fi rău, a fi nenorocit ori a fi norocit, a fi în munca iadului şi în desfătarea raiului, a fi cuvios şi necuvios, una şi alta de la minte se trage, dacă nu va strica-o omul cu fel de fel de păcate şi mai ales cu beţia. Patima beţiei nespus vatămă şi sufletul şi trupul, iar împreună cu trupul — şi sănătatea.

Sufletul îl vatămă, făcându-l neputincios pentru faptele cele bune şi plăcute lui Dumnezeu, adică îl face neputincios pentru pocăinţă şi prin aceasta îi găteşte munca iadului. Trupul îl vatămă cu veninul băuturii, care, vărsându-se prin tot trupul omului, îi strică sângele şi îi aduce beţivului slăbiciuni şi boale, din pricina cărora se face neputincios şi netrebnic şi pentru gospodăria sa, şi pentru obşte, şi pentru patrie şi este nu mai mult decât o greutate pe pământ.

Mulţi zic că beţivul nici o stricăciune nu face altora. Cum nu face? Beţivul face stricăciune nu numai sieşi, ci la mulţi, pentru că, fiind căsătorit şi având copii, soţia lui şi copiii totdeauna umblă goi şi flămânzi. Crescând întru aşa nevoie, copiii sunt siliţi, neavând straie şi mâncare, de mici a se deprinde cu amăgituri, cu cerutul, şi dacă alţii nu le dau cele ce cer, apoi se mai apucă şi de furat şi de alte răutăţi.

Aşadar, beţivul este ca un voitor de rău copiilor săi! Iar obştii sale câte răutăţi pricinuieşte beţivul? Plăteşte el vreo dată dăjdia lui la vreme? Niciodată.

Multe stricăciuni fac beţivii şi trupului şi sufletului lor, şi copiilor săi, şi la toata obştea unde trăiesc. Şi încă mai îndrăznesc unii a zice că beţivului aşa i-i dat de la Dumnezeu,— să fie beţiv. Tare greşesc aceia oameni cu aşa cuvinte înaintea lui Dumnezeu. Se poate oare ca Tatăl Nostru Cel Ceresc să vreie vreun rău zidirii Sale? Se poate oare — izvorul bunătăţilor — Dumnezeu să-i deie unuia să fie bun şi blagoslovit, iar altuia — sa fie beţiv, tâlhar, curvar, amăgitor sau altă răutate; Dumnezeu este preasfânt şi preabun, dorind fiecărui om să fie cuvios şi bun, la toţi le voieşte bine, pre toţi îi cheamă la viaţa cea fericită. De ar fi însemnat Dumnezeu beţivului să fie beţiv, curvarului să fie curvar, tâlharului să fie tălhar,— apoi nu ar grăi Domnul în Sfânta Scriptură, că nedrepţii împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni: nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici malachii, nici sodomlenii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici răpitorii (l Cor. 6,9—10).

Vedeţi acum că nici un fel de patimă rea nu este dată omului de la Dumnezeu. Tot felul de răutate de la diavolul iese, pentru că el este tatăl răutăţilor. Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură nouă, că diavolul ca un leu umblă răcnind, căutând pe cine să-l apuce (l Petr. 5, 8).

Se mai aud unii vorbind, că prin băutură se fac multe lucruri bune. Spune-mi, creştinule, cel ce vorbeşti aşa, ce bunătate se face prin beţie?

Unde zice Sf. Scriptură, că prin beţie să se poată face ceva bun?

Sau pe mintea noastră cea întunecată cu beţia o punem în loc de Scriptură? De multe ori se vede că dreptatea prin cinstea paharelor se calcă de cei lacomi la băutură; iar nedreptatea se îndreptează şi se dezvinovăţeşte. Cei mulţi, văzând că nedreptatea sporeşte şi se apără din pricina beţiei, iar dreptatea se calcă, se strâmtoreşte, se defaimă,— se fac şi ei întocmai ca şi cei ce nedreptăţesc,— dar vai celor, prin care se sminteşte lumea, — zice Sf. Scriptură (Matf. 18,7).

Arătându-vă după putinţă răutatea beţiei, vă sfătuiesc, fraţilor, să vă feriţi de beţie, ca de un şarpe ce muşcă, ţinând minte în toată vremea, că beţivii împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni (l Cor. 6, 10). Amin.