26 aprilie 2011, 17:52 views 11297
Înapoi views 11298 Vizualizări
Mateevici Alexei   | Traduceri

Zâna

Traducere de Alexei Mateevici - 27 iunie 1917, Mărăşeşti

Trăia în pădure o zână,
Scăldându-se-adese în ape,
A dat de mreje cu peşte,
Şi zâna n-ajunge să scape...

Cu spaimă-au privit-o pescarii,
Dar Marcu cel tânăr şi iute
În braţe-apucat-a pe zână
Şi dornic a prins s-o sărute.

Iar zâna se dă ca o creangă
Şi-n mâinile lui şerpuieşte,
Se uită în ochii lui Marcu
Şi râde şi tainic zâmbeşte...

În farmec s-a scurs toată ziua;
Dar iată că-n noaptea adâncă
Pierit-a zburdalnica zână...
Se pierde sărmanul de tângă.

Şi zile şi nopţi rătăceşte
Prin codri, pe-a Dunării maluri,
Şi geme-ntrebând: „Unde-i zâna?”
„Nu ştim”, râd viclenele valuri.

„Mincună! strigatu-le-a Marcu,
Cu voi ea acuma petrece!”
Şi-ndată s-a dat nebunatic
Cu capul în Dunărea rece.

Se scaldă în Dunăre zâna,
Aşa cum a fost mai-nainte;
Nu-i Marcu... Şi doară în cântec
Ne-aducem de Marcu aminte.

Iar voi pe pământ vă petreceţi
Ca râmele oarbe-n pământ,
Şi nime poveşti nu vă-ncheagă,
Urmaşii cântări nu vă cânt.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1817
Populația:
5519 locuitori

Abaclia este un sat și comună din raionul Basarabeasca. Abaclia este unicul sat din comuna cu același nume, situat la distanța de 5 km de orașul Basarabeasca și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituia 5519 oameni. Satul Abaclia a fost menționat documentar în anul 1817.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.