Rugăciune pentru pahar
„Şi mergând puţin au căzut pre faţa sa, rugându-se şi zicând: Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39)
S-aprinde apusul aurit
De-asupra Iudeii mute,
Şi somnorosul amurgit
Îşi ţese umbrele tăcute...
Arzând în focul asfinţirii,
Stă înverzitul Eleon,
Scăldat în valul strălucirii
Cetatea muntelui Sion,
Măreţul Ierusalim,
Vederi deschide minunate:
Frumoasele lui clădituri
În felurite lăsături
Se văd pe coastă revărsate...
Colo — Gheval şi Garizim,
Spre răsărit albastre ape
Ale Iordanului. Pe-aproape,
Tot văi adânci, ce dorm în ceaţă...
A mării moarte frumusaţă
În ceruri ca prin vis priveşte.
Spre asfinţit, în depărtare,
Luceşte mijlocia mare,
Şi revărsarea nesfârşită
Lărgimea ei nemărginită
Pietrosul mal o îngrădeşte,
Îi întuneric şi tăcere
Lumini în ceruri se aprind...
Încet s-arată luna plină
Şi-a Ghethsimaniei grădină
O-mbracă în albastră haină.
Şi într-a serii sfântă taină,
Uitând de orişice durere
Ai Dumnezeului — Cuvânt
Trei ucenici dorm. Somnul lor
Li-i liniştit, adânc, curat.
Dar somnul lumii tulburat:
Răni grele din vechime-o dor...
Ruşinea fruntea îi pătează,
Blestemul cel greu, strămoşesc,
Din veac în veac o fulgerează,
Prin voia Tatălui ceresc,
Şi numa-Învăţătorul singur,
În pacea verzilor adâncuri
A Ghethsimaniei, nu doarme,
Fiind nevinovat, blajin,
Amarul scârbelor venin,
El bea blestemul ca să sfarme.
Pentru preasfântul adevăr
Golgotha, crucea o prevede,
Şi cuiul ascuţit de fier
Prin trupul Său intrând îl vede.
Şi tulburat de scârba morţii,
De groznicia aspră-a sorţii,
Se roagă-aşa lui Dumnezeu:
„Părinte! Tânga mă apasă,
Puterea sufletului Meu
O soarbe ziua sângeroasă,
Eu ştiu — aceea zi veni-va
Şi cu tâlharii pedepsiţi
Feciorul Tău iubit muri-va,
Ca toţi să fie izbăviţi.
M-a blestema atunci mulţime,
Mi-a pune-n cap de spini cunună,
Pe când într-a cerului lărgime
Va plânge-nsângerata lună,
Batjocuri grele mi-or aduce,
Spurcând cu ele jertfa sfântă
Aceia căror de pe cruce
Le-ai da blagoslovire blândă,
Şi cu un râs răutăcios
S-or îndârji ei la Hristos...
Părinte! Treacă-mă paharul
Acesta, care-mi dă amarul
În schimb pentru răscumpărare!
Dar dacă nu-i altă scăpare
Din blestemarea părintească
Decât prin greaua suferinţă
Ruşinea crucii şi prin chin, --
Atunci-naintea Ta închin
Voinţa mea cea omenească
Şi-ascult preasfânta Ta voinţă!"
Sfârşit-au, şi uşor păşind,
La ucenici încet s-au dus
Şi i-au găsit încă dormind,
Mântuitorul Iisus.
„Sculaţi! le-a zis, venit-a ceasul,
Sculaţi din somn şi vă rugaţi,
Ca voi ispita şi necazul
Uşor în lături să le daţi;
Credinţa tare să vă fie,
Ca şi-n ispită să se ţie!"
Au zis — şi iar s-au depărtat
Unde-au mai plâns şi s-au rugat.
Şi de o nouă scârbă-aprins
A se ruga El iar a prins:
„Părinte! M-ai trimis în lume,
Spre slava sfântului Tău nume,
Dar lumea nu m-a mai primit;
Despre iubire i-am vorbit
Şi nu m-a ascultat pe Mine.
Am fost al ei Vindecător
Şi din nevoi Izbăvitor,
Dar n-au crezut că-s de la Tine.
Eu m-am rugat pentru vrăjmaşi
Şi le-am adus cu Sine pace,
Dar a Sionului oraş
Dureri şi chinuri Mie-mi face.
Pe morţi eu din morminte-am scos,
Vestind că moartea îi călcată,
Şi lumea oarbă pe Hristos
Îl trage-acum la judecată.
Părinte! Treacă-mă paharul
Acesta care-mi dă amarul
În schimb pentru răscumpărare!
Tu eşti stăpânitor luminii
Şi voia Ta sfârşire n-are,
Dar dacă crucea Mea şi spinii,
Dar dacă sângele Meu sfânt,
Dreptatea Ta dumnezeiască
Cu viclenia omenească
Prin vrerea Ta vor împăca,
Atunci Eu binecuvântând
În crucea Mea mă voi urca!"
Şi iarăşi El, uşor păşind,
La ucenicii Săi s-au dus
Şi iarăşi i-au găsit dormind
Mântuitorul Iisus.
„Sculaţi! le-au zis, venit-a ceasul,
Sculaţi din somn şi vă rugaţi,
Ca voi ispita şi necazul
Uşor în lături să le daţi;
Credinţa tare să vă fie,
Şi-aproape-a slavei-mpărăţie...
Şi vine lupta sângeroasă,
Ce soarta lumii păcătoase
Va hotărî pe totdeauna"...
Tăcere. Prin grădină luna
Luciri de umbre împleteşte...
Şi iarăşi El se despărţeşte
De ucenici plin de mâhnire,
Şi-ntr-a smochinilor umbrire,
Vărsând sudori fierbinţi de sânge
Se roagă iar şi iară plânge.
„Părinte-al Meu şi Dumnezeu,
De greul scârbei eu mă-ntunec,
Ducând al omenirii rău,
Ca om în calea mea mă lunec,
Ruşinea toată o ridic
Veninul vremilor trecute,
Tăria morţii ca s-o stric
Spre slava firilor căzute.
Părinte Sfinte! Mă auzi,
Norodul tău îl mântuieşte,
La chinuire mă-ntăreşte,
În faţa celor orbi şi muţi,
Ş-atunci cu dragoste la moarte
Jertfi-voi inima ce-mi arde!"
Au zis — şi mâinile în sus
Întins-a Domnul Iisus.
Şi s-a făcut tot rugăciune...
Şi foc în faţă îi ardea
Sudori de sânge aprindea...
Şi iată-a Domnului minune!
Seninul cer a scăpărat
În străluciri nepământeşti,
Şi-ndată drumul jos şi-a dat
Un duh din firile cereşti.
Era nespus de minunată
Privirea lui cea liniştită,
De-o sfântă pace luminată,
I-i fruntea lui însufleţită.
Şi ca un soare de amiază,
Întreaga faţă scânteiază.
A stat lângă Învăţător,
Şi cu vorbiri cereşti şi blânde
La jertfa morţii sale sfinte
L-a îndemmnat. Şi rugător
Genunchii Săi uşor îşi pleacă
Şi-n linişte, singurătate
Alături de Hristos se roagă.
Dorm toate pline de păcate;
În ceruri — o tăcere-adâncă,
Şi numai singur duhul rău
Durerea nu poate să-şi stingă,
El ştie bine, Dumnezeu
Împărăţia lui o curmă
Şi o zdrobeşte fără urmă,
Căci, pentru lumea păcătoasă,
Hristos cununa cea spinoasă
Cu bucurie o primeşte.
Cu mintea sa fudulă, rece,
Acum el bine înţelege
De ce se roagă şi scârbeşte
Hristos, ducându-se la chin,
Să guste crucea Sa şi spinii;
Şi plânge-al răului stăpân
De slava Domnului luminii.
Luceşte luna. Sfântul înger,
Lăsând pământul cel de plângeri,
În cer prin nouri s-a grăbit,
Pe când puternic, întărit,
Hristos la ucenici s-au dus.
În clipa-aceasta minunată,
De o mărire negrăită,
Ce frumuseţe-nsufleţită
Ardea în faţa preacurată!
Mântuitorul Iisus
Deschis-au gura şi au zis:
„Se împlineşte ce-a fost scris
De cei-naintea Mea veniţi:
S-aproape zilele durerii;
Sculaţi-vă şi nu dormiţi,
Venit-au clipele vânzării!"
Şi-a Ghethsimaniei grădină
De suliţi multe-a răsunat,
Şi a făcliilor lumină
Pe vânzător l-a luminat.
Aprilie 1913
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1898
- Populația:
- 272 locuitori
Alexăndreşti este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cucuieţii Vechi, Cucuieţii Noi, Ivăneşti și Alexăndreşti. Localitatea este situată la distanța de 13 km de orașul Rîșcani și la 198 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 272 de oameni. Satul Alexăndrești a fost menționat documentar în anul 1898.