Iubirea de patrie
Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine şi-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziţia sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a despreţui iubirea de patrie.
El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte ţări, unde-i de asemene bine, ba poate şi mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obştesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o ţară şi întru care şi fac dreptăţi pentru a urî pre ceilalţi oameni.”
Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuţile sale, a numi deşertăciune, nebunie şi destrămare toate acele ce-l înalţă. A înşira o mulţime de cuvinte pompoase pentru a descuviinţa toate plecările omului cele nobile şi toate întreprinderile lui privitoare cătră folosul societăţii, asemene graiuri sofistice sunt fără îndoială o ştiinţă uşoară, însă vrednică de defăimarea noastră.
Cinismul ţine pre om în tină, iar adevărata filozofie este aceea care se sârguieşte a-l scoate din ea; este religioasă şi cinsteşte iubirea de patrie.
De bună samă, se poate zice că şi lumea întreagă este patria noastră. Toate popoarele sunt o fracţie a unei familie numeroasă, care pentru întinderea sa nu poate fi povăţuită de un singur guvern, deşi are pre Dumnezeu de cel mai înalt domnitoriu. Când privim fiinţele noă asemene ca pe o singură familie ne facem binevoitori cătră toată omenirea în general. Dar o asemene socotinţă nu răstoarnă pre altele, ci au de asemene dreptăţile lor.
Un lucru este vederat, că omenirea se împarte în popoare. Un popor este o întrunire de oameni, pre care unimea religiei, unimea legilor, deprinderile, asemănarea limbei, originea, faima, nefericirile, nădejdele, în sfârşit, toate aceste elemente sau cel puţin măcar o parte din ele îi unesc într-o de-asemene simpatie. A se da numele de egoism obştesc acelei simpatii şi interesului comun, ce domneşte între mădulările din care se alcătuieşte o naţie ar fi totuna, ca şi când mania de a defăima ar descuviinţa iubirea de părinte şi de fiu, înfăţoşându-se ca pe o conjuraţie între fiecare părinte şi fiii săi.
Să ne aducem aminte, că adevărul are purure mai multe feţe şi că dintre toate sentimentele virtuoase nu se află măcar unul, carile n-ar trebui cultivat. Dacă din osăbitele sentimente am cultiva numai pe unul singur, oare n-ar ajunge a fi vătămător? De aceea nu cultiva numai pe unile şi nu vor agiunge a fi vătămătoare. Iubirea de oameni este nobilă, dar nu trebuie să împiedice pe iubirea de patrie; iubirea de patrie este asemene bună, însă să nu împiedice pe iubirea de ominire.
Defăimare fie acelui suflet înjosit, carile nu încuviinţază chipurile feluritelor înfăţoşeri, ce poate căpăta între oameni instinctul sfinţit a vieţui frăţeşte, a da cinstea cuviincioasă şi agiutorul fiecăruia!
Doi călători européi se întâlnesc într-un alt continent, unul este născut în Turin, altul în London. Ei sunt europei, acest nume comun de europeu naşte între ei un feliu de legătură de iubire, pot zice un feliu de patriotism, din carile iesă o îngrijire vrednică de laudă a se îndatori unul pre altul.
Iată, de altă parte, un număr de oameni, carii abia se înţăleg unul cu altul, fiindcă nu vorbesc tot o limbă; şi oare aţi putea crede, că între aceştia este cu putinţă a se afla vreun patriotism. Ei sunt sviţeri, unul dintr-un canton italian, altul dintr-un canton franţez şi al treile dintr-un canton gherman. Asemănarea legăturei politice, prin care se unesc şi se apără unul pre altul, ţine locul limbei comune, le însuflă tuturor iubire deopotrivă şi-i îndeamnă prin jărtvire generoasă a consfătui la fericirea unei patrie, ce nu este o singură naţie.
Priviţi în Italia sau în Germania, acolo se văd oameni carii vieţuiesc sub deosebite legi, şi prin acesta ajunse a fi popoare deosebite, încât adeseori au venit în împregiurare a se şi război între sine. Însă ei vorbesc sau cel puţin scriu în aceeaşi limbă, cinstesc tot pre acii strămoşi, au tot aceeaşi literatură, cu care se înmândresc, au gusturi deopotrivă, nevoie de prietenie, de îngăduinţă şi de mângâiere. Aceste cuvinte-i fac mai binevoitori unii către alţii şi mai aplecaţi a se îndatori între sine.
Iubirea de patrie la o naţie mare sau într-o mică parte de loc este pururea o simţire nobilă. Nu se află vreo naţie cât de mică, carea să nu aibă strălucirile sale, precum domnitori, carii au crescut puterile ei cu mai mult sau mai puţin, fapte istorice vrednice de aducere-aminte, aşezăminte folositoare, politii însemnătoare, un ce deosebitoriu şi cinstitoriu caracterului său, barbaţi, carii s-au făcut nemuritori prin curajul lor, prin politica, prin sporirea ce au făcut în ştiinţe şi măiestrie. Aceste sunt pentru fiecare temeiuri de agiuns a iubi cu întâietate ţinutul, politia sau satul, unde este născut.
Însă trebuie să ne ferim ca iubirea de patrie, în înţelegerea ei cea mai întinsă, precum şi în cea mai strânsă, să nu se cuprindă numai în o mândrie deşartă a fi născuţi în cutare locuri, nici să fie aceasta un cuvânt pentru a păstra ura cătră alte politii, alte provinţii, alte naţii. Un asemene patriotism, carile, în loc de liberal, ar fi îngânfat, pizmătoriu şi crud, nu este o virtute, ci un viţiu.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1912
- Populația:
- 769 locuitori
Agronomovca este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Agronomovca, Zăzulenii Noi și Negurenii Noi. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Ungheni şi la 95 km de Chişinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 769 de oameni. Satul Agronomovca a fost întemeiat în anul 1912.