Un filozof, ce aflasă
A ştiinţelor secret,
De pe lume adunasă,
Pentru public cabinet,
Dupre sistematic plan:
Scoice, peşti din ocean,
Fiare, paseri cu verzi pene,
Bolovani şi buruiene,
Crocodili de pe la Nil
Şi tablo de Rafail.
Iar apoi cel învăţat,
De un gust, de o capriţă,
Pentru sine-au cumpărat
Mare, tânără momiţă.
Care-i zic orangutan
Şi-i de ţărmul african.
În cărţi ziua îngropat
Şi-n negrală împlântat,
După lucru-ostenitor
Iubea şaga uneori,
Şi, lăsând doparte tomul,
Învăţatul meu, ca omul,
Să se poată răsufla,
Cu momiţa se giuca.
Deci, voios vrând să petreacă
Sara unui carnaval,
Pus-au straie ca să facă
Cei momiţe pentru bal,
Ca s-o ducă acolo
Mascuită-n domino.
În costium înaurit
Contrabandu-au mistuit;
A ei ceafă-i învălită
Cu o freză încreţită,
Pune-n capul cel flocos
Un beret cu fiong tufos,
Mijlocul cu brâu încinge,
Şi în scarpe talpa-i strânge,
Brânca-ascunde în mănuşi;
Nasul, roş ca pipăruş,
Ş-a ei bot, să nu-l cunoască,
Le acopere cu mască.
Aşa merg, fără ciocoi,
La teatru amândoi.
Filozoful intră-n sală
Şi momiţa cu-ndrăzneală,
Ce cu graţie cochetă
Ţine-n brâncă o lornetă.
Aici află adunare,
Mii lumini şi vuiet mare,
Sărituri, cacofonie,
Graţii date cu chirie.
Fiecare, ca turbat,
Intră unde-i îndesat;
Unul altuia în pripă
Sub nas, la ureche ţipă;
Multe masce sunt frumoase,
Dar ca lumea-s minciunoase;
Aici vezi pe un nălban,
Având portul şi organ
Unui doftor la consult,
Latineşte vorbind mult.
Vezi din şcoală un băiet
Cu cunună de poet;
Dama care-o lume-nşală
Vezi cu hohot de vestală;
Jidovul din Podul-Vechi,
Îmbrăcat ca erou grec;
Ş-advocatul cel limbut
Gioac-aice rol de mut.
Prin astfeli de iarmaroc
A mei oaspeţi îşi fac loc.
Filozoful prin desime
Trece, dar nu-l caută nime;
A momiţei pas mărit
Şi străina ei figură
Asupra-i tot au ţintit
Adunărei căutatură.
Cu zâmbire fiecare
I şoptea niscai cuvinte,
Dar momiţa cu-ngâmfare,
Tăcând, trece înainte.
O asemene tăcere
Şi măreaţa ei vedere
Pe toţi umple de mirare,
Încât sună întrebare
Cine masca cea să fie?
Şi idei s-aud o mie.
Cu respect unii se-nchin,
Crezând că-i un prinţ străin.
Unul zice: L-am aflat,
Il arăt a sale-odoare
Al Ungariei magnat.
Altu-apoi: O, frăţioare,
Din tăcerea sa nu vezi
Că-i un milord irlandez?
Giură însă-a lui vecin
Că-i de Hina mandarin.

Fiecare-au socotit
Că pe mască au gâcit;
Pre ea toţi în giur urmează
Şi i se recomendează.
Iată, pentru rande-vu
I dă-actriţa-un bile-du;
Poliţă i dă bancheriul
Minunatul hap spiţerul,
C-un cuvânt, pe cea momiţă
Toţi o cred d-aleasă viţă.
I fac curte şi-i să pleacă,
Ca protectoră s-o facă,
Iar pe omul învăţat
Nici în samă l-au băgat.
El atunci, plin de mânie,
Ast-a lumei nebunie
Ca să rebde nu mai poate,
A momiţei mască scoate
Ş-apoi zice asta vorbă:
Fără crier, turmă oarbă,
Tot e bun ce e strein,
Vezi la cine te închini!
Sistema ţi-i părtinire,
Interesul şi-ngiosire;
Meritul cel învăţat,
Cugetul cel mai curat,
Sentiment de omenire
N-au la tine preţuire,
Şi mai bine-ţi place-o vită,
Ce-n minciuni îmbrobodită,
Neştiinţa şi-nfoiere
Le ascunde prin tăcere!