Trântorul

Spune, spune, mică-Albină,
Încotro mergi acum trează,
Când a soarelul lumină
Pe cest câmp, nu scânteiază?

Încă tremură pe foaie
În munţi roua şi prin râpe;
Nu te temi să ţi se moaie
Delicatele aripe?

Încă florile-nmiite,
Stând în umbră tupilate,
Ţin închise şi-nvălite
Bobocelile plecate.

De ce zbori ca o săgeată,
Care aerul despică?
D-unde vii tu mânecată
Şi-ncotro, Albino mică?

Lină-i viaţa mea şi bună,
Fără multă osteneală;
Cele care alţi adună
Prânz îmi dau, chivernisală.

Aşa trântorii urmară,
Am trăit aşa tot bine;
Nu căra la alţii ceară,
Suge mierea ca şi mine!

Albina

Zice-Albina-n repegiune:
Lucru toate-nvinge-n lume;
De voieşti, zburând, ţ-oi spune
A mea sistemă şi nume.

Eu-s Albina românească,
Al meu doru-i şi-a mea lege,
Pre câmpia pământească
Din flori miere a culege.

Ale mele surioare,
Când abia se luminasă,
Dulce pârgă de pe floare
O cărau de mult acasă.

Eu de farmăc amorţită
Zăcui timpuri multe-aice
Şi abia mă simt trezită
În acest minut ferice.

Aleu, lucru mult m-aşteaptă!
Multe câmpuri voi petrece;
Unde soarta te îndreaptă,
Mergi şi tu, că timpul trece!

Şi mă lasă-n a me cale
S-adun ceară, dulce miere,
Că de-a mele şi de-a tale

Zile, samă ni vor cere!