22 aprilie 2011, 11:21 views 7114
Înapoi views 7115 Vizualizări
Asachi Gheorghe   | Poezie

Patima

I

La munceii din câmpie, la pădurea cea umbroasă,
La cel râu care şerpează pintre înflorit ogor,
L-adăpostul singuratic, lângă stânca-ntunecoasă,
Întristat şi plin de gânduri singur umblu cu Amor.

Că în cuget şi în sânu-mi port simţirea cea duioasă,
Care n-a să stângă timpul, cel de toate stârpitor,
Că rămâne suvenirul unei inimi credincioasă,
Într-un eho ce-a să sune după ce eu voi să mor.

Cele graţii şi frumseţe, ce-s a muzei mele teme,
Le rezic la floricica ce se leagănă de vânt
Şi mă tânguiesc la frunza care-n freamătul ei geme.

La fiinţele naturei, câte împregiuru-mi sânt,
Spun a inimei dorinţă ce sperează şi iar teme,
Numai zânei cerc ascunde patima în care-mplânt.

II

Auzit-au Apeninul eho a durerei mele,
Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopţei clipă;
Răsunat-au păn la istru patimile cele grele,
Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă.

Din a lor somn se treziră aţipite păserele,
Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă,
Înalţară a lor frunte tupilate floricele,
Zefirul cel mai zburdatic înfrână a sa aripă.

Mai lin curseră atunce ale râurilor unde
Şi naiadele duioase au ieşit din râu, din mare,
Acea patimă s-aculte care inima-mi pătrunde.

Toate-n giurul meu suspină, numai zâna pentru care
A mea inimă s-încinde la durere-mi nu răspunde,
Nici din sânul ei s-aude un suspin de îndurare!

III

Acea aspră pătimire de o inimă-nfocată
Într-atâta este deamnă ca amorul s-o aline,
Încât, doamna me, eu nu ştiu de unde totdeauna vine
Supra me să săgeteze o privire turburată.

Zea de gheaţă, de oţele au de piatră diamantată
Inima în sânul vostru ferecată parcă-o ţine,
Unde nicŁ râul de lacrimi, nice-aprinsele suspine,
Amar mie, eu simt astăzi că nu pot ca să răzbată.

Deşi-n versul meu cel umil strălucinda-vă virtute
Cerc să cânt ş-al vostru merit în toscană armonie,
Care de l-a voastră faimă un eho să împrumute,

Când ţintează sumeţ ochiul în a ceriului făclie,
Întunericul îl ceartă numai câteva minute,
Dar seninul feţei voastre totdeauna-i ascuns mie.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1230 locuitori

Zăbriceni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Zăbriceni și Oneşti. Satul Zăbriceni este situat la o distanță de 16 km  de orașul Edineţ, la 14 km de stația de cale ferată Brătușeni și  la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 1230 de oameni. Prima atestare documentară a satului Zăbriceni (cu denumirea Zubriceni) din ținutul Hotin, datează din 17 aprilie 1429. 

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.