Pleiada
Odă cătră poeţii români.
La ocazia publicărei Pleiadei politice a d. Constantin Negruzzi, unde era trecut, între alţi poeţi iluştri, şi numele lui Gh. Asachi [1]
În a cerului tărie şase stele scânteiază Ş-între cele fără număr răspândesc mai viu lucor, Precum soarele pământul ele mintea luminează Cu cea rază ce purcede de l-al lumei Urzitor. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sunt de a lor muză nemurirei consfinţite.
Nu averea, nici fortuna, nu drit moştenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia.
Acolo dintăi profeta, cântător de imne sânte, A depus antica harfă, mântuind pe Israil. De-acolo răsună încă înfocatele cuvinte A lui Omer, Oraţ, Pindar, lui Ovid, Corneil, Virgil, Milton, Şiler şi Petrarca de-colo pre oameni cheamă La virtute, l-amor nobil, şi-s a tiranilor teamă.
Voi, ce-n sân purtaţi pe-Apolon, patrioţi din românie, Deş-ursita vă desparte, armonia va uni! Patria, care vă-ascultă, tema muzei voastre fie, Ca şi ea întru lumină să se poată înnoi, Ca prin fapte virtuoase, de o mai dorită soartă, Deamnă chiar să se arăte şi de numele ce poartă.
Acordaţi române versuri p-armonioase alăute, Într-un rost, ca şi poporul, geamăn cu cel italian, Să înveţe amor de patrie, dor de glorie, virtute, Şi românul de pe Istru, ş-al Carpaţilor muntean, Cel ce bea-n Siret, în Nistru şi-n a Murişului unde, Cel l-a cărui triste doine plaiul Pindului[2] răspunde.
Când românul va cunoaşte, prin a cântului putere, A sa gintă, a ei soartă, ce-i ascunsă-n viitor, Versul când din ochi va stoarce lacrima cea de plăcere, Pe româna tinerică când va-ncinde-o de amor, A românului poeta atunci lumea va să vadă Numele-ncins de cunună strălucind chiar în Pleiadă.
Note
[1] - Aceste versuri aveau o notă cum că în vechime Pleiada era compusă din 7 stele, iar astronomii văd acum numai 6; se vede că cea mai veche, apuind, nu poate fi decât a lui Asachi, celui mai vechi din modernii poeţi (Gh. A.).
[2] - Românii din Macedonia (Gh. A.)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1909
- Populația:
- 38 locuitori
Balinţii Noi este un sat din cadrul comunei Iarova, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Soroca și la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 38 de locuitori. Satul Balinții Noi a fost menționat documentar în anul 1909.