Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar
Iubite frate! --De 12 ani acum, de când călătoresc prin deosebitele părţi ale lumii, tu mă urmăreşti cu ochii şi cu sufletul. Dulcea iubire de fraţi, care ne leagă împreună, naşte în inima ta o grijă tainică asupra soartei mele de călător, soartă expusă la tot soiul de întâmplări, şi adeseori de pericole. De aceea preocuparea mea cea mai necontenită este de a-ţi scrie din toate colţurile pământului unde mă aflu, pentru ca să-ţi dau semn de viaţă şi să te îndemn a fi liniştit în privirea mea, căci este un Dumnezeu priitor pentru călători. Eu acum am sosit la Gibraltar, această stâncă uriaşă acoperită cu tunuri englezeşti; şi peste câteva ore plec la Maroc, spre a vizita în grabă coastele Africii, pân-a nu intra în Spania.
De vroieşti a cunoaşte cum am făcut drumul până aici, îţi trimit jurnalul meu de călătorie. Adio; ia-ţi copiliţa pe braţe şi spune-i că moşul ei are să-i aducă de jucărie pe sultanul de Maroc.
(Gibraltar, 1853)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 638 locuitori
Haraba este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Haraba este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Rîbnița și la 119 km de Chișinău. Populaţia satului Haraba alcătuia 638 de oameni în anul 2011. Satul Haraba a fost menționat documentar în anul 1772.