În oglindă o momiţă
Chipul îşi văzu odată.
La a sa tovărăşiţă
Face semne şi-i arată,
Zicând: "Uită-te, priveşte
La acea caricatură,
Cum se strâmbă, se sluţeşte,
Parcă-i puhavă la gură.
Vezi grimasuri ce întoarce...
Eu să fiu aşa de slută,
Samă singură mi-aş face
Şi m-aş spânzura de ciudă.
Dar cam sunt din surioare
Vro trei-patru slutişoare
Ca aceasta, şi anume
Pot pe număr a le spune."
— Nu mai cere trebuinţa --
I-au răspuns tovărăşiţa --
Căci, fără de înşirare,
Adevărul de vei vrea,
Noi suntem cam din născare
Tot ca una, fata mea!

Se găsiră o momiţă
Cu de sine cunoştinţă;
Iară omul niciodată,
Precum am văzut în faptă
Pe un jacaş domnişor,
Căruia i se citea
Fabula de pufuşor,
Iar el prea nurliu râdea,
Făcând semne la un alt
Judecător necurat.