11 aprilie 2011, 10:16 views 8602
Înapoi views 8603 Vizualizări
Alecsandri Vasile   | Poezie

Peneş Curcanul

Plecat-am nouă din Vaslui,
  Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
  În pept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
  Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
  Ş-aveam şi pene-n frunte.

Toţi dorobanţi, toţi căciulari,
  Români de viţă veche,
Purtând opinci, suman, iţari
  Şi cuşma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
  Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
  Porecla în renume!

Din câmp, de-acasă, de la plug,
  Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
  Sărmana, scumpa ţară.
Aşa ne spuse-n graiul său
  Sergentul Mătrăgună,
Şi noi ne-am dus cu Dumnezeu,
  Ne-am dus cu voie bună.

Oricine-n cale ne-ntâlnea
  Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-adimenea
  Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
  De mergem la vro nuntă?
Noi răspundeam în hohot: „Ba,
  Zburăm la luptă cruntă!“

„Cu zile mergeţi, dragii mei,
  Şi să veniţi cu zile!“
Ziceau atunci bătrâni, femei,
  Şi preoţi, şi copile;
Dar cel sergent făr' de musteţi
  Răcnea
„Să n-aveţi teamă,
Românul are şepte vieţi
  În pieptu-i de aramă!“

Ah! cui ar fi trecut prin gând
  Ş-ar fi crezut vrodată
Că mulţi lipsi-vor în curând
  Din mândra noastră ceată!
Priviţi! Din nouă câţi eram,
  Şi cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu ... şi am
  În piept inima rece!

Crud e când intră prin stejari
  Năprasnica secure,
De-abate toţi copacii mari
  Din falnica pădure!
Dar vai de-a lumei neagră stea
  Când moartea nemiloasă
Ca-n codru viu pătrunde-n ea
  Şi când securea-i coasă!

Copii! aduceţi un ulcior
  De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
  Şi jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei
  Şi mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la fraţii mei,
  Cu toţi periţi în floare.

Cobuz ciobanu-n Calafat
  Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
  Râzând de-a boambei şuier.
Deodat-o schijă de obuz
  Trăsnind ... mânca-o-ar focul!
Retează capul lui Cobuz
  Ş-astfel ne curmă jocul.

Trei zile-n urmă am răzbit
  Prin Dunărea umflată,
Şi nu departe-am tăbărât
  De Plevna blestemată.
În faţa noastră se-nalţa
  A Griviţei redută,
Balaur crunt ce-ameninţa
  Cu gheara-i nevăzută.

Dar şi noi încă o pândeam
  Cum se pândeşte-o fiară
Şi tot chiteam şi ne gândeam
  Cum să ne cadă-n gheară?
Din ziori în ziori şi turci şi noi
  Zvârleam în aer plumbii
Cum zvârli grăunţi de popuşoi
  Ca să hrăneşti porumbii.

Şi tunuri sute bubuiau ...
  Se clătina pământul!
Şi mii de bombe vâjâiau
  Trecând în zbor ca vântul.
Şedea ascuns turcu-n ocol
  Ca ursu-n vizuine.
Pe când trăgeam noi tot în gol,
  El tot în carne vie ...

Ţinteş era dibaci tunar,
  Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
  Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
  Un glonte, numai unul,
Şi bietul Ţinteş căzu mort,
  Îmbrăţişându-şi tunul.

Pe-o noapte oarbă, Bran şi Vlad
  Erau în sentinele.
Ferbea văzduhul ca un iad
  De boambe, de şrapnele.
În ziori găsit-am pe-amândoi
  Tăiaţi de iatagane,
Alăture c-un moviloi
  De leşuri musulmane.

Sărmanii! bine s-au luptat
  Cu lifta cea păgână
Şi chiar murind ei n-au lăsat
  Să cad-arma din mână.
Dar ce folos! ceata scădea!
  Ş-acum rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
  Şi cu sergentul, şese! ...

Veni şi ziua de asalt,
  Cea zi de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt
  Faţă cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
  Ne zis-aste cuvinte

„Cât n-om fi morţi, voi cinci şi eu,
  Copii, tot înainte!“

Făcând trei cruci, noi am răspuns:
  „Amin! şi Doamne-ajută!“
Apoi la fugă am împuns
  Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau
  Voinicii toţi cu mine!
Şi cum la şanturi alergau
  Cu scări şi cu faşine!

Iată-ne-ajunşi! ... încă un pas.
  „Ura!-nainte, ura! ...“
Dar mulţi rămân fără de glas.
  Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi răpede-un foc
  Cât nu-l încape gândul.
Un şir întreg s-abate-n loc,
  Dar altul îi ia rândul.

Burcel în şanţ moarte zdrobind
  O tidvă păgânească.
Şoimu-n redan cade răcnind:
  „Moldova să trăiască!“
Doi fraţi Călini, ciuntiţi de vii,
  Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii,
  Nici unul nu se plânge.

Atunci viteazul căpitan,
  Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: „Cine-i Curcan,
  Să fie şoim de munte!“
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
  Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
  Sărim delaolaltă.

Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum,
  Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm ... iată-ne-acum
  Sus, sus, la parapete.
„Allah! Allah!“ turcii răcnesc,
  Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
  Pe crâncena redută.

Ura! Măreţ se-nalţă-n vânt
  Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
  Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierând
    Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
  Stindardu-n fâlfâire!

Şi eu, când ochii am închis,
  Când mi-am luat osânda

„Ah! pot să mor de-acum, am zis,
  A noastră e izbânda!“
Apoi, când iarăşi m-am trezit
  Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
  „Virtutea militară“! ...

Ah! da-o-ar Domnul să-mi îndrept
  Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din pept,
  Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică-n az
  Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
  Şi moartea vitejească!

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1603
Populația:
956 locuitori

Camencea este un sat din cadrul comunei Donici, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Orhei și la 34 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 956 de oameni. Satul Camencea a fost menționat documentar în anul 1603.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.