11 aprilie 2011, 09:46 views 7388
Înapoi views 7389 Vizualizări
Alecsandri Vasile   | Poezie

Pohod la Sybir

Sub cer de plumb întunecos,
Pe câmp plin de zapadă
Se trăgănează-ncet pe jos
O jalnică gramadă
De oameni trişti şi îngheţaţi,
Cu lanţuri ferecaţi.

Sărmani!... de şase luni acum
Ei merg fără-ncetare
Pe-un larg pustiu ce n-are drum,
Nici adăpost, nici zare.
Din când în când un ostenit
Mort cade, părăsit!

E lung cel şir de osândiţi!
Pe vânăta lor faţă
Necontenit sunt pălmuiţi
De-un crivăţ plin de gheaţă,
Şi pe-al lor trup de sânge ud
Des cade biciul crud.

În urma lor şi pe-mprejur
Cazaci, başchiri sălbatici,
Cu suliţi lungi, cu ochi de ciur
Alerg pe cai zburdatici,
Şi-n zarea sură stă urlând,
Urlând lupul flămând.

Dar unde merge-acest popor
Ce nu mai are-n lume
Nici o sperare-n viitor,
Nici patrie, nici nume?...
Se duce, şters dintre cei vii,
Să moară prin pustii.

Palid convoi, pierdut, uitat,
Coloană funerară,
Ea poartă-n frunte un stigmat...
Amorul sfânt de ţară!
O! sfânt, sublim, ceresc amor,
Câţi pentru tine mor!

Ah! câţi martiri pentr-un cuvânt,
Un dor de libertate,
Cu zile mers-au la mormânt
Prin răzbunări turbate!
Câţi au format grozavul şir,
Pohodul la Sybir!

Acum coloana s-a oprit
Sub crivăţul de noapte.
Din sânu-i rece, amorţit,
Ies dureroase şoapte.
Toţi se înşiră-acum în rând,
Gemând şi tremurând.

Un comandant, aprig călău,
I-adună ca pe-o turmă
Şi-nseamnă chiar pe biciul său
Câţi au căzut în urmă;
Apoi în vânt cu aspru glas
Dă ordin de popas.

Convoiu-ntreg, nedezlipit,
Îngenunchind se lasă
Pe câmpul alb şi troienit,
Sub negura geroasă,
Şi stă gramadă la un loc,
Făr-adăpost, nici foc.

Cu pieptul pe omăt lungiţi,
Sărmani! adorm îndată,
Visând de câmpii înfloriţi,
De ţara depărtată,
Şi pieptul lor plin de amar
Se bate tot mai rar.

Unul prin vis vede plângând
O mamă-mbătrânită.
Altul se-ngâna dezmierdând
Soţia lui iubită,
Şi toţi pe sub genele lor
Au lacrime de dor.

Ei dorm adânc! ş-al nopţii vânt
Cu şuier viscoleşte;
Ei dorm adânc; şi pe pământ
Mereu troianul creşte,
Şi stelele, privind la ei,
Plâng lacrimi de scântei.

Treptat, omătul spulberat
Se-ntinde ca o mare,
Şi creşte, şi sub el, treptat,
Convoiu-ntreg dispare,
Şi-n zori tot câmpu-i învelit
C-un giulgi nemărginit.

Au fost! acum ei unde sânt?...
Un cârd de vulturi zboară
Pe sus c-un repede avânt
Şi iute se coboară,
Iar dintre brazi vine urlând,
Urlând lupul flămând!...

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1618
Populația:
12105 locuitori

Nisporeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Nisporeni. Amplasat în partea de vest a republicii, în Codrii Moldovei, de-a lungul rîului Nîrnova, oraşul Nisporeni este situat la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 12105 locuitori. Prima menţiune documentară a localităţii Nisporeni se regăseşte în documentul de hotărnicire a moşiilor dat de domnitorul Moldovei, Gaspar Vodă, în anul 1618. 

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.