La 10 aprilie 1834, la Iaşi, sub conducerea lui Gh.Asachi a fost organizată o reprezentaţie festivă în baza lucrării sale „Cantata pastorală sau serbarea păstorilor moldoveni” – o poveste alegorică despre lupta moldovenilor pentru libertate şi independenţă. Muzica pentru spectacol a fost scrisă de Elena Asachi, soţia scriitorului. Mai tîrziu au fost montate piesele lui Gh.Asachi „Dragoș” (1834), „Piatra teiului” (1835) ş.a. În noiembrie 1836 Gh.Asachi, Şt.Catargi şi V.Alecsandri-tatăl înfiinţează la Iaşi Conservatorul filarmonic dramatic, întreţinut prin donaţiile amatorilor de teatru, la care 28 de băieţi şi fete învăţau arta cîntului şi declamaţiei în limba maternă. În februarie 1837 elevii conservatorului pun în scenă piesele lui A.Cotebu „Laperuz” şi „Văduva şireată”, traduse de Gh.Asachi. După ele urmează spectacolele după piesele „Slugă la doi stăpîni” de C.Goldoni, „Alzira” de Voltaire, „Petru Rareş” de Gh.Asachi, operele „Dragoş Vodă” după nuvela cu acelaşi titlu de Gh.Asachi, „Norma” de V.Bellini ş.a. din cauza unor dificultăţi financiare şi a refuzului de a acorda subsidiile de stat, făgăduite anterior, în septembrie 1838 conservatorul îşi încetează activitatea. Însă în 1839 din foştii elevi ai conservatorului şi alţi actori amatori, sub conducerea lui C.Caragiale, se înfiinţează „Societatea diletanţilor”, care devine mai tîrziu nucleul unui teatru permanent.

Un rol hotărîtor în crearea teatrului profesionist în Moldova l-au avut Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi şi Mihai Kogălniceanu. În 1840, devenind directori ai teatrului din Iaşi, în cadrul căruia funcţiona o trupă franceză şi una moldovenească, ei au animat şi organizat mişcarea pentru crearea unui repertoriu naţional original şi pentru perfecţionarea artistică a colectivului. Acest teatru profesionist a fost inaugurat la 19 noiembrie 1840 cu spectacolul „Farmazonul din Hîrlău” de V.Alecsandri.

Perioada de înflorire a dramaturgiei originale este în legătură cu momentul revoluţionar de la 1848, sub forma comediei satirice , cînd o serie de dramaturgi critică, cu mijloacele comicului moravurile societăţii vremii: parvenitismul, căsătoria din interes, moda imitării unor obiceiuri din lumea occidentală, etc. Printre aceşti dramaturgi trebuie amintiţi Alecu Russo (1817-1859), autorul pieselor „Jignicerul Vadră” şi „Băcălia ambiţioasă” (ambele în 1846), marele prozator Costache Negruzzi (1808-1868) , autorul „Cîrlanilor” (1849) şi al „Muzei de la Burdujăni” (1851).

La teatrul din Iași au fost puse în scenă piesele „Iorgu de la Sadagura” şi „Iaşii în carnaval” de V.Alecsandri; „Orbul fericit”, „Doi ţărani şi cinci cîrlani” şi „Muza de la Burdujeni” de C.Negruzzi; „Burghezul gentilom” şi „Avarul” de J.B.Moliere; „Băcălia ambiţioasă” şi „Jignicerul Vadră” de A.Russo. Pentru prezentarea acestei piese A.Russo şi un grup de actori-interpreţi au fost expulzaţi din Iaşi.

Principala contribuţie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduce Vasile Alecsandri (1821-1890), personalitate complexă şi reprezentativă a culturii moldovenești: poet, prozator, memorialist şi dramaturg, animator de viaţă literară şi teatrală, care a scris peste 50 de piese de diferite genuri – de la comedii, vodeviluri şi feerii naţionale pînă la drame sociale şi istorice.

O contribuţie importantă la dezvoltarea dramaturgiei şi teatrologiei a adus și B.P.Haşdeu (1838-1907). După ce contribuise prin numeroase articole la îndrumarea teatrului , pledînd pentru un repertoriu original , pentru sinceritate şi firesc în interpretarea scenică, el elaborează drama „Domniţa Ruxandra” şi tragedia „Răposatul postelnic”. Le urmează în 1867 poemul dramatic „Răzvan şi Vidra”, rod al maturizării artistice , al acumulărilor importante la care ajunseseră cercetările sale istorice.

Un remarcabil actor realist al scenei moldoveneşti a fost M.Millo, care s-a manifestat şi ca regizor şi dramaturg („Poetul romantic”, „Postelnicul Sandu Curcă”, 1835, „Baba Hîrca”, 1848, ş.a.). un rol de seamă în dezvoltarea teatrului moldovenesc l-au jucat, de asemenea, actorii şi regizorii N.Luchian, T.Teodorini, F.Tardini, G.Negri, M.Galino, P.Alexandrescu.

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 dezvoltarea artei teatrale cunoaşte noi influenţe. Primele spectacole ale artiştilor profesionişti au loc la Chișinău în 1820, atunci cînd soseşte aici trupa antreprenorului polonez I.Genzel. Trupa dădea spectacole într-o casă special amenajată care aparţinea moşierului T.Crupenski. La reprezentaţiile acestui teatru venea deseori A.Puşkin, care se afla pe atunci la Chișinău. În a doua jumătate a deceniului patru a secolului XIX la Chișinău se aflau în turnee trupele lui Erohin şi Babanin, formate din actori din Harkov. Un rol însemnat în viaţa teatrală a regiunii l-a avut teatrul lui P.Gagarin, care fusese înfiinţat la Odessa în 1845. Acest teatru, remarcabil în acea perioadă în sudul Imperiului Rus, împreună cu şcoala dramatică care funcţiona pe lîngă dînsul, s-a mutat în aprilie 1846 la Chișinău, unde a lucrat cu mici întreruperi pînă în 1849. Printre cei mai cunoscuţi artişti ai trupei se numărau C.Poltavţev, N.Ivanova, M.Maximov, P.Miculski, A.Alexeev. Din 1849 pînă în 1861 la Chișinău s-au succedat trei întreprinderi teatrale – ale lui A.Socolov, F.Burmiţki şi I.Sobolev, un timp în oraş funcţionau concomitent două teatre.

La Chișinău spectacolele erau ţinute în limba rusă, în această perioadă remarcîndu-se şi influenţa teatrului rus asupra literaţilor basarabeni, în special asupra lui Constantin Stamati-Ciurea, ale cărui vodeviluri se jucau pe scena locală la mijlocul secolului XIX.

La Chișinău şi în alte oraşe din Basarabia veneau în turneu şi trupe de teatru din Iaşi. Aici a jucat un grup de actori sub conducerea lui M.Millo, iar în deceniul şapte – trupele lui T.Teodorini şi N.Luchian. Artiştii amatori locali puneau în scenă piese de V.Alecsandri şi spectacole cu piese traduse din franceză şi din alte limbi.

În deceniile opt-nouă ale secolului XIX la intensificarea vieţii teatrale a contribuit activitatea antreprenorilor N.Novikov-Ivanov şi C.Lelev-Vucetici. La începutul secolului XX în teatrele din Basarabia se perfecţionează metodele de montare, se acordă mai multă atenţie regiei şi scenografiei.

La sfîrşitul secolului XIX- începutul secolului XX în Basarabia sosesc în turneu teatre ucrainene care dau spectacole la Bender, Tiraspol, Soroca. O largă răspîndire capătă în Basarabia şi arta dramatică de amatori. La activitatea teatrului dramatic de amatori din Bender în deceniul opt luau parte M.Zankoveţkaia, N.Sadovskii care au devenit mai tîrziu actori vestiţi ai teatrului ucrainean. În 1884 la Chișinău se organizează Societatea amatorilor de artă dramatică. La începutul secolului XX sunt puse în scenă tot mai multe piese în limba moldovenească. Se dădeau spectacole la Chișinău, Bălţi, Soroca, în satele Ialoveni, Băcioi ş.a. În repertoriul cercurilor dramatice ocupa un loc de frunte dramaturgia lui V.Alecsandri („Florin şi Florica”, „Cinel-cinel”, „Herşcu-boccegiul” ş.a.).