Creangă Victor
Născut la 2 septembrie 1937 în oraşul Tiraspol, Moldova. Pe parcursul anilor 1960-1962 studiază la Şcoala de muzică „Şt. Neaga" de la Chișinău în clasa profesorului M. Pelin, apoi în anii 1962-1967 îşi continuă studiile la Institutul de Arte „G. Musicescu" de la Chișinău, Facultatea „dirijat coral" în clasa profesorului V. Muntean. Cariera şi-o începe încă în anii studenţiei, în 1964-1966 este dirijor al corului pentru copii din satul Cărpineni, Hinceşti, apoi devine dirijor al formaţiei corale din Străşeni (1966-1973) şi concomitent se angajează în calitate de asistent de regizor la Televiziunea Naţională de la Chișinău (1966-1967). Din 1967 pînă în 1979 e deja dirijor secund al corului Radioteleviziunii de la Chișinău. V. Creangă a format mai multe colective corale în întreaga ţară, pe care le-a şi dirijat: „Dumbrava" din s. Mîndreşti, Teleneşti (1973-1978), corul „Poiana" din s. Chiştelniţa, Teleneşti (1978), Capela „Academia" a Academiei de Ştiinţe din Chișinău (1980-1985) şi corul „Balada" din or. Hînceşti (începînd cu anul 1985). În anul 1981 apare culegerea sa „Coruri a capella", ca să fie completată şi reeditată mai apoi, conţinînd creaţii pentru formaţii corale cu voci omogene, precum şi creaţii pentru formaţii corale mixte. Pe parcursul anilor 1984-1986 este profesor la catedra „dirijat coral" a Conservatorului „G. Musicescu" de la Chișinău. Înregistrează în calitate de dirijor la Radioul Naţional de la Chișinău lucrări de G. Musicescu, P. Ceaikovski, A. Grecianinov, dar şi cîntece populare. Contribuie în mod semnificativ la renaşterea corală în Republica Moldova, realizează mai multe manifestaţii corale de amploare printre care: Sărbătoarea Naţională de interpretare a muzicii corale cu participarea unui cor unit cu peste 2000 de interpreţi (9 mai 1980); apoi organizează începînd cu anul 1990 ‒ Festivalul Internaţional de Muzică Corală „Toamna de aur" cu participarea corurilor din Bulgaria, România, Letonia şi R. Moldova; mai multe ediţii ale Sărbătorii Muzicii Corale a elevilor din municipiul Chișinău. În anul 1994 i-a fost conferit titlul onorific Maestru în Artă al Republicii Moldova. Victor Creangă s-a stins din viaţă pe 9 ianuarie 2014, la vîrsta de 76 de ani. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1904
- Populația:
- 609 locuitori
Brătuşenii Noi este un sat din cadrul comunei Brătuşeni, raionul Edineţ. Satul Brătuşenii Noi este situat la o distanță de 10 km de staţia de cale ferată Brătuşeni, la 16 km de Edineţ şi la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 609 oameni. Localitatea a fost pentru prima dată menționată documentar în anul 1904.