Beșleagă Vladimir

Beșleagă Vladimir (25.07.1931, Mălăieşti, Grigoriopol). Romancier, eseist şi om politic. Fiul lui Vasile Beşleagă şi al Fevroniei-Eugenia. Nume de referinţă în proza, cultură şi viaţa politică. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955); a făcut doctorantura la aceeaşi instituţie, avînd ca temă de studiu „Liviu Rebreanu, romancier”. Şi-a început activitatea literară în anii '60. Colaborează cu publicaţiile „Chipăruş”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”; este redactor-şef adjunct la revista „Nistru” (1977-1982). Este Secretar al Uniunii Scriitorilor (1971-1976), Director al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir” (1988); membru al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor. Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994). Cartea de debut este „Zbînţuilă” (1956) şi alte cîteva opere ulterioare sînt dedicate micilor cititori. Primul roman, „Zbor frînt” (1966) este recunoscut drept una din prozele remarcabile ale perioadei postbelice, unul din romanele care au schimbat faţa prozei din Moldova. Sensul şi problemele existenţei umane, confruntarea etică, frămîntările sufleteşti, zona neliniştită a conştiinţei devin efectiv materia epică şi documentară a romanelor „Acasă” (1976, reeditat în 1998 cu titlul „Nepotul” şi textul comentat), „Ignat şi Ana şi Durere” (1979). Epica şi eseistica fuzionează şi în volumele cu subiect istoric „Sînge pe zăpadă” (1985) şi „Cumplite vremi” (1990). Vladimir Beşleagă are meritul de a fi utilizat noi tehnici narative, în special în romanul psihologic „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon...”, scris în anii '60 şi publicat abia în 1988. Prezenţă activă şi în publicistica social-politică: în ultimii ani semnează numeroase tablete, eseuri, reflecţii şi note memorialistice în publicaţiile „Flux. Ediţia de vineri”, „Sud-Est”, „Contrafort”, „Jurnal de Chișinău”. Alte cărţi: „Suflul vremii” (1981), „Jurnal” (1986-1988) (2002, Premiul Uniunii Scriitorilor). Romanele lui V. Beşleagă au fost traduse şi în alte limbi. A tradus din operele lui Longos, Erasm din Rotterdam ş.a. A primit Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). A obţinut „Ordinul Republicii” (1996, pe care 1-a recuzat). Manuscrisele mai multor romane („Zbor frînt”, „Ignat şi Ana”, „Sînge pe zăpadă” ş.a.), graţie bunăvoinţei autorului, se păstrează în colecţia Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.

Vladimir Beşleagă este cel mai important prozator al secolului al XX-lea, mai important pentru că e modern, mai tehnic şi mai complex decît Ion Druţă sau decît oricare alt scriitor al provinciei noastre de est”. (Ion Simuţ)

Opere:
„La fîntîna leahului”, Chișinău, 1963;
„Zbor frînt”, Chișinău, 1966, alte ediţii: 1992, 1997;
„Acasă”, Chișinău, 1976;
„Doma”, Moscova, 1978;
„Ignat şi Ana”, Chișinău, \919;
„Durere”, Chișinău, 1979;
„Krik strija, U rodnogo poroga”, Moscova, 1981;
„Suflul vremii”, Chișinău, 1981;
„Ignat i Anna. Goluboi Ies”, Moscova, 1982;
„Sînge pe zăpadă”, Chișinău, 1985;
„Cumplite vremi”, Chișinău, 1990,2003;
„Pădurea albastră”, „Cel de-al treilea dacă ar fi fost acolo”; „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine”, Chișinău, 1992;
„Nepotul”, Chișinău, l998;
„Jurnal”(1986-1988), Chișinău, 2002;
„Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula” 1959, Chișinău, 2006;
„Dialoguri literare”, Chișinău, 2006;
„Hoţii din apartamente”, Chișinău, 2006;
„Ţipătul lăstunului”, versuri, Chișinău, 2006.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1623
Populația:
1844 locuitori

Pererîta este un sat şi comună din raionul Briceni. are o suprafaţă totală de 23.29 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 31.38 km. Pererîta este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Pererîta se află la o distanță de 12 km de oraşul Lipcani și 278 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1844 de oameni. Localitatea a fost atestată documentar în anul 1623.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.