Nicolae Costenco - poet şi prozator moldovean. S-a născut la 21 decembrie 1913, în oraşul Chişinău, în familia lui Feodor Costenco-Radzeiovschi şi a Mariei Leahu. Studiile primare le face la Liceul „B.P. Hasdeu" (1928-1932), iar cele superioare - la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (1932-1936), unde frecventează şi cursurile Facultăţii de Drept. În timpul studenţiei, a fost corespondentul publicaţiilor „Ziarul" şi „Lumina".

Între 1934 şi 1937 a fost corespondent şi redactor tehnic la revista „Viaţa Basarabiei", iar din 1937 - redactor al acestei publicaţii. Din 1938, a fost consilierul secretarului general al Universităţii Populare din Chişinău. La constituirea, în 1940, a Societăţii Scriitorilor din Basarabia, Nicolae Costenco devine secretar general, iar Pan Halippa - preşedinte al asociaţiei.

Debutează în 1932, prima carte datînd din 1937. În volumele „Poezii" (1937), „Ore" (1939), „Elegii păgîne" (1940), „Cleopatra" (1940) are versuri ce oscilează între dorinţa de mai bine şi tristeţea dezolantă cauzată de minciuna vieţii.

În iunie 1940, rămîne la Chişinău. La 25 iunie 1941 a fost arestat de către NKVD, iar la 15 aprilie 1942 troika din cadrul NKVD l-a condamnat la 7 ani de GULAG. A executat pedeapsa în regiunea Irkutsk. După eliberare este obligat să rămînă în oraşul Dudinka, regiunea Krasnoiarsk, unde a lucrat la construcţia uzinei metalurgice din Norilsk.

A fost reabilitat la 9 august 1956, revenind în Moldova în toamna aceluiaşi an. În lipsă de casă, a locuit un timp în satul Mereni. Împreună cu soţia Maria au educat şase copii. A decedat la 20 iulie 1993, fiind înmormîntat la cimitirul central din Chişinău.

După moartea scriitorului, Poşta Moldovei şi Uniunea Filateliştilor au pus în circulaţie o marcă poştală cu imaginea lui Nicolai Costenco. În anul 2000 un bust al maestrului a fost instalat în scuarul de lîngă casa în care a locuit. Opera sa cuprinde poezii, nuvele, romane, piese de teatru, cronici, traduceri, publicistică. Aprecieri şi distincţii: Medalia „Pentru vitejie în muncă" (1960); Medalia „Veteran al muncii" (1975); Premiul de încurajare al Consiliului Central al Sindicatelor din URSS şi al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS, pentru romanul „Severograd" (1976); titlul onorific „Scriitor al poporului din RSS Moldovenească" (1988); Premiul de Stat al RSSM (1990); membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992); Ordinul Republicii (în 2010, post-mortem).