Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
17 mai 2019, 12:20 views 17618
Unde este transferat mozaicul de la Palatul Sindicatelor şi cine achită transferul (Foto)
17 mai 2019, 12:20 views 17618

Unde este transferat mozaicul de la Palatul Sindicatelor şi cine achită transferul (Foto)

După ce, în aprilie 2018, presa din Republica Moldova ridica problema mozaicului de la Palatul de Cultură al Sindicatelor care fusese demolat, astăzi întrebarea strămutării rămîne încă deschisă.

Potrivit lui Ion Ștefăniţă, director general al Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor (AIRM) din cadrul Ministerului Culturii, mozaicul care este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, va fi reamplasat pe clădirea Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău.

Peretele pe care urmează să fie instalat mozaicul se află vizavi de Liceul Teoretic "Spiru Haret" de pe str. Maria Cebotari, 53 din centrul capitalei. Potrivit responsabililor din cadrul Ministerului, în zonă va fi amenajat un spațiu de odihnă, iar mozaicul de pe fundal doar va reîntregi peisajul.

Cheltuielile pentru reamplasarea monumentului de importanță națională vor fi acoperite în totalitate de compania Kaufland.

Însă problema este alta. Cînd se va întîmpla acest lucru nu știe nimeni.

Potrivit Ritei Garconița, consultant principal al Direcției patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, mingea în momentul de față este în terenul Consiliului Municipal Chișinău care ar trebui să aprobe proiectul structurat de specialiștii din cadrul ministerului.

CMC urmează nu doar să adopte proiectul de decizie privind strămutarea mozaicului de la Palatul de Cultură al Sindicatelor, dar și să avizeze pozitiv schema de reamplasare și autorizația pentru demararea lucrărilor.

Potrivit lui Ion Ștefăniță, de reconstituirea mozaicului se va ocupa artistul plastic Valeriu Jabinschi.

Acesta spune că strămutarea mozicului va fi primul experiment de acest gen în Chișinău, iar după restaurarea lui valoarea operei chiar va spori.

Arhitectul care supraveghează transferul mozaicului este Serghei Garconița, unul dintre cei mai experimentați specialiști în domeniu: activează de peste 35 de ani, dintre care 20 - în domeniul restaurărilor.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Mozaic , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1723
Populația:
1476 locuitori

Sărata Nouă este un sat şi comună din raionul Leova. Sărata Nouă este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Leova și la 83 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1476 de oameni. Satul Sărata Nouă a fost menționat documentar în anul 1723.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.