14 octombrie 2016, 15:35 views 5953
Instruiri pentru acordarea primului ajutor, în centrul Chişinăului
14 octombrie 2016, 15:35 views 5953

Instruiri pentru acordarea primului ajutor, în centrul Chişinăului

În contextul Zilei Europene a Resuscitării, duminică, 16 octombrie, în Grădina Publică Ştefan cel Mare, vor avea loc instruiri cu privire la acordarea primului ajutor medical persoanelor care se află în stare de urgenţă. 20 de medici de la Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească vor prezenta pe manechine manevre de resuscitare în cazul unui stop cardiac, manevre de dezobstrucţie a căilor respiratorii în caz de sufocare cu corp străin etc.

Solicitată de IPN, purtătorul de cuvînt al CNAMUP, Diana Blanaru, a declarat că este foarte important ca aceste manevre să fie efectuate în primele clipe, pînă la sosirea serviciilor specializate, pentru că acestea sunt salvatoare de viaţă. Pe lîngă posibilitatea de a învăţa gratuit tehnici de prim ajutor, la final cei implicaţi vor primi certificate de participare.

Managerul Proiectului REPEMOL, Silvia Morgoci, a menţionat că în cadrul proiectului s-au desfășurat cursuri de prim ajutor pentru comunitate, iar CNAMUP şi-a asumat responsabilitatea de a continua aceste practici. Astfel, se urmărește sporirea gradului de cunoaştere în ceea ce priveşte efectuarea manevrelor de prim ajutor în rândul populației.

Evenimentul „Acţionează pentru viaţă! Învaţă să acorzi primul ajutor!" este organizat de către Ministerul Sănătăţii şi Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, cu sprijinul Proiectului moldo-elveţian REPEMOL. Acţiunea se va desfăşura între orele 10.00 şi 14.00, în Grădina Publică Ştefan cel Mare din capitală.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

instruire , Chisinau , medicina

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1706
Populația:
263 locuitori

Şoltoaia este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Fălești și la 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 263 de oameni. Satul Şoltoaia a fost menționat documentar în anul 1706.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.