|
Locuitorii din Bălți, îngrijorați că tariful la apă ar putea fi majorat
Întreprinderea municipală Regie Apă Canal Bălți înregistrează pierderi la volumul de apă în proporție de 60 la sută.
Autoritățile publice locale însă nu recunosc aceste date și consideră că la mijloc ar fi o altă problemă. Între timp, oamenilor le este frică, că aceste pierderi vor fi puse pe umerii lor, iar tariful la apă se va ridica, transmite Noi.md cu referire la TVN.MD.
„Apa se pierde la sigur în subsoluri, unde este multă apă, permanent este pompată apa, cînd sunt spargerile de țevi, la fel apa se pierde. Ea la noi și așa nu este ieftină, dar sunt împotriva scumpirii”;
„La noi de fiecare dată sînt țevi sparte mai ales la cartierul 6 sau 8, de fiecare dată plutește ceva. Nu e corect, salariile noastre sînt mai mici decît în Chișinău. E foarte rău, va bate în plus la bugetul familiei”, spun oamenii.
Deocamdată, nu a fost identificată cauza concretă a pierderii volumului de apă. O versiune ar fi că verificarea metrologică a contorului instalat care măsoară cîtă apă ajunge în municipiu este depășită.
„În întregime, astăzi la moment, întreprinderea suportă pierderi de 60 de procente, aceste pierderi nu sunt incluse în tarif, dar le suportă întreprinderea. Este contorul instalat de către Aqua Nord la delimitarea unde intră apa în municipiul Bălți, la acest contor pur și simplu la moment este depășită verificarea metrologică și administrația publică locală a înaintat un demers către ANRE ca să facă o claritate să vedem este din cauza diferenței de contor care este între noi și Regia Apa Canal Bălți și Aqua Nord sau sunt alte probleme”, a declarat Vitalie Ungureanu, Director tehnic „Regia Apă Canal” Bălți.
„Noi în municipiul Bălți, trebuie să avem un contor care să contorizeze întreg volumul de apă care intră încoace, or pierderile care se ridică la 60 la sută din volumul apei de la Bălți, nu este acceptabil, de aceea și am dat indicații către Întreprinderea Apă Canal Bălți ca să remedieze situația și să vedem cine este responsabil pentru faptul că acest contor nu lucrează cum trebuie dacă nu este pus”, a precizat Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți.
În prezent, locuitorii municipiului Bălți achită pentru un metru cub de apă 11 lei și 23 de bani.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1604
- Populația:
- 1676 locuitori
Tîrşiţei este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Flutura și Tîrşiţei. Localitatea se află la distanţa de 38 km de oraşul Teleneşti şi la 80 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1676 de oameni. Satul Tîrșiței a fost menționat documentar în anul 1604 cu denumirea Tărceței.
Comentarii
(0)