Un colț de rai la Abaclia
Curtea bisericii cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, din satul Abaclia va deveni un colțișor de rai și aceasta în cadrul proiectului pentru înverzirea teritoriului lăcașului sfînt înaintat la fondul Ecologic Național acum un an de către părintele Ioan, protoiereul acestei biserici.
Biserica din satul Abaclia a fost construită în anul 1986. De atunci clădirea a trecut printr-o serie de reparații pentru ca în prezent localnicii să se poată mîndri cu un adevărat edificiu de cult de toată frumusețea. După cum au spus enoriașii, inițiativa de a îmbunătăți aspectul biseriicii prin înverzirea teritoriului i-a bucurat mult. Cu mic și mare ei s-au mobilizat și au trecut la acțiune.
Pentru plantare au fost alese cca 15 specii și 20 de varietăți de arbori și arbuști. Potrivit designerului pentru amenajarea grădinii, Victoria Covali, speciile au fost alese în funcție de cerințele ecologice. Pentru a le asigura o bună creștere a fost instalat și un sistem de irigație subterană. Lucrările de plantare a puieților au avut loc în cadrul proiectului pentru înverzirea teritoriului bisericii finanțat din Fondul Ecologic Național, costul total estimîndu-se la cca 100 000 lei.
Sursa: canalregional.md
- DAAC Hermes: Premiere exclusive la Arena Auto Fest 2024 ©
- Republica Moldova va avea în curînd o misiune diplomatică în Kazahstan
- Cazul Durov, sau de ce cetățenia unică reduce semnificativ riscul persecuției în străinătate
- Cetățenia moldovenească tot mai populară
- Concert de excepție cu Tamara Gverdțiteli la Chișinău pe 14 septembrie!
- YMCA Moldova desfășoară tabăra internațională Dignity Camp 2.0 ©
- Amintiți-vă că viața trece repede!
- Valea Monumentelor (+Video)
- Capela Rosslyn în Scoția (+Foto)
- Concert de excepție cu Tamara Gverdțiteli la Chișinău pe 14 septembrie!
- Ecoturism spiritual în Bulgaria - (partea 2) Valea pietrelor semiprețioase
- Ilia Trombițchi, despre cascadele secate de la Saharna și Țîpova: „Problema este mai profundă decît…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1524
- Populația:
- 340 locuitori
Ruseştii Vechi este un sat din cadrul comunei Ruseştii Noi, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Ialoveni și la 29 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 340 de oameni. Satul Ruseştii Vechi a fost menționat documentar în anul 1524.
Comentarii
(0)