|
Foto: infotag.md |
Funicularul dintre Rezina şi Rîbniţa a fost demontat
Funicularul dintre oraşele Rezina şi Rîbniţa practic a fost demontat în totalitate, şi pericolul pe care îl reprezenta pentru locuitori a fost înlăturat, a declarat sîmbătă, la Aeroportul Chişinău, reprezentantul ministerului Situaţiilor Excepţionale din FR, Andrei Legoşin.
Potrivit agenţiei „INFOTAG", cu referire la serviciul de presă al Serviciului Protecţiei Sociale şi Situaţiilor Excepţionale (SPSSE), el a menţionat că „prin eforturi comune au fost demontate 300 t de construcţie metalică şi peste 60 de vagonete".
Un grup de salvatori ruşi a fost decorat cu medalii moldoveneşti „Pentru Vitejie" şi „Solidaritate în situaţii excepţionale", iar colegii moldoveni, inclusiv genişti – cu medalia MSE FR „Cooperare în numele salvării". De asemenea, ruşii au fost decoraţi cu medalii ale autoproclamatei RMN.
Ambasadorul Rusiei în Moldova, Farit Muhametşin, a spus că „salvatorii moldoveni au demonstrat un nivel înalt de pregătire, lucrările au fost finisate într-un timp scurt şi cu succes".
Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a menţionat că operaţiunea este un exemplu minunat al cooperării participanţilor în formatul „5+2".
„Vreau să îndemn părţile să acţioneze şi pe viitor atît de eficient, în special că un exemplu bun deja a fost demonstrat", a spus el.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 36 locuitori
Serghieni este un sat din cadrul comunei Cuhneşti, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Glodeni și la 165 km de Chișinău. Satul Serghieni a fost menționat documentar în anul 1859. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 36 de oameni.
Comentarii
(0)