29 iulie 2022, 10:30 Sănătate views 2153
CNESP recomandă cetățenilor purtarea măștilor de protecție și păstrarea distanței fizice în spații închise
29 iulie 2022, 10:30 Sănătate views 2153

CNESP recomandă cetățenilor purtarea măștilor de protecție și păstrarea distanței fizice în spații închise

O serie de măsuri și recomandări au fost aprobate joi, 28 iulie, în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), urmare a creșterii cazurilor de COVID-19 în rîndul populației, în ultimele săptămîni. Astfel, membrii CNESP recomandă cetățenilor purtarea măștilor și păstrarea distanței fizice în spații închise.

Planul național de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou va fi actualizat în conformitate cu evoluția situației epidemiologice și scenariile potențiale, anunță Guvernul, transmite moldovenii.md cu referire la zdg.md.

CNESP a adoptat recomandări privind purtarea măștilor de protecție în instituțiile medico-sanitare publice și private, transportul public, centre comerciale, magazine alimentare și nonalimentare. De asemenea, se recomandă respectarea distanței fizice între persoane de minim un metru, respectarea regulilor de igienă a mîinilor și igienă respiratorie, dar și respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele infectate.

Măsurile de profilaxie, pentru protecția și prevenirea transmiterii COVID-19, urmează a fi aplicate în cadrul instituțiilor de menire socială, inclusiv a centrelor de plasament temporar pentru refugiați, instituțiilor de educație și în transportul public. Autoritățile susțin că va continua procesul de informare a cetățenilor privind importanța vaccinării în prevenirea bolii.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății (MS), în perioada 18 – 27 iulie, în R. Moldova au fost înregistrate 5793 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19, cu o creștere cu 72,7% comparativ cu săptămîna precedentă.

Sursa: www.zdg.md

Cuvinte cheie:

coronavirus , recomandari , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1540
Populația:
1439 locuitori

Obileni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Obileni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Hîncești și la 77 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1439 de oameni. Satul Obileni a fost menționat documentar în anul 1540 cu denumirea Odaia Delarului.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.