|
Populația este îndemnată să se vaccineze împotriva rujeolei
Medicii de la Centrul de sănătate publică din municipiul Chișinău atenționează cetățenii cu privire la epidemia de rujeola din România și îi îndeamnă să ia toate măsurile de securitate necesare, inclusiv să se vaccineze.
Potrivit Centrului, începînd cu anul 2009 la Chișinău nu s-a înregistrat nici un caz de rujeolă . Cu toate acestea, medicii au remarcat o tendință de diminuare a numărului de copii vaccinați, ceea ce sporește riscul îmbolnăvirii.
"În anul 2016, în municipiul Chişinău, acoperirea vaccinală a copiilor de vîrsta ţintă (12 – 15 luni) a constituit 85,3 la sută, nefiind vaccinaţi 1 555 copii. Totodată, 1 040 de copii, cu vîrsta de 2 – 6 ani, au rămas nevaccinaţi, 1 036 de copii, la vîrsta de 7 ani, nu au fost cuprinşi cu a doua doză de ROR vaccin, iar 205 copii – cu a treia doză (14-15 ani). Conform Programului Naţional de Imunizări, acoperirea vaccinală a vîrstelor-țintă este necesar de a constitui un indice peste 95 la sută. Copiii cu vîrsta de pînă la un an sînt protejaţi numai în cazul cînd în societate toţi sînt vaccinaţi conform calendarului de vaccinări şi acoperirea vaccinală constituie 98 – 100 la sută", se menționează în comunicatul de presă al Centrului.
Epidemia de rujeolă din România a izbucnit încă în toamna anului trecut, atunci în țară au fost înregistrate 675 de cazuri de îmbolnăvire. Potrivit datelor Ministerului Sănătății al României, la finele lunii ianuarie 2017 au fost înregistrate peste 2,3 mii de cazuri de rujeola. Virusul a provocat decesul al 15 de persoane, majoritatea copii.
Cauza epidemiei la București se consideră nivelul de acoperire vaccinală scăzut – 35 la sută din copiii în vîrstă de pînă la un an.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1665
- Populația:
- 984 locuitori
Ghiduleni este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ghiduleni, Roșcanii de Jos și Roșcanii de Sus. Satul Ghiduleni este situat la o distanță de 39 km de orașul Rezina și la 78 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 984 de oameni. Satul Ghiduleni a fost atestat documentar la 30 iunie 1665.
Comentarii
(0)