27 iunie 2016, 15:00 Sport views 4956
În opt oraşe din ţară s-a desfăşurat maratonul „Împreună pentru viaţă”
27 iunie 2016, 15:00 Sport views 4956

În opt oraşe din ţară s-a desfăşurat maratonul „Împreună pentru viaţă”

Mii de oameni au alergat astăzi în cadrul unui maraton prilejuit de marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Cursa s-a desfăşurat concomitent în opt oraşe din Republica Moldova. Printre cei care au sprijinit acţiunea au fost reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai Ministerului de Interne şi simpli cetăţeni.

Persoanele sensibilizate de tematica acestui eveniment au venit dis-de-dimineaţă în Parcul Valea Morilor din capitală pentru se alătura maratonului desfășurat sub genericul „Împreună pentru viaţă". Printre cei care au participat la cursă au fost tineri care în trecut au consumat droguri, dar au izbutit să învingă lupta cu viciul şi să-şi reia viaţa de la capăt.

„Am consumat droguri un timp îndelungat, dar din fericire, de şapte ani nu mai sunt consumator. Vine un moment când trebuie să te opreşti, şi asta o poţi face doar aici şi acum", a spus Mihail, un fost consumator de droguri.

„Acum trei ani am trecut reabilitarea împreună cu soţul meu. E destul de greu să te rupi de acest viciu, dar dacă ai voinţă, nimic nu e imposibil", a mărturisit Svetlana, fostă consumatoare de droguri.

De rând cu oamenii simpli, cele două curse, de 2,5 km şi 5 km, au fost parcurse de către reprezentanţi ai 14 organizaţii nonguvernamentale, de către funcţionari de la Ministerul Afacerilor Interne, dar şi de jurnaliști de la Moldova 1.

„Cunosc foarte mulți oameni care datorită organizaţiei nonguvernamentale „Iniţiativa pozitivă" au reușit să-și ia viaţa de la capăt. Astăzi am venit să-i susțin", a spus Anna Glușco, prezentatoare TV la Moldova 1.

„Suntem alături de partenerii noştri pentru a combate consumul ilicit de droguri. Acest fenomen este în creștere în țara noastră. Avem înregistrate oficial circa 11 mii de persoane consumatore de droguri, iar cei mai mulți consumatori sunt adolescenți și tineri, ceea ce ne îngrijorează", a spus Dorin Purice, viceministrul Afacerilor Interne.

Potrivit organizatorilor, la maraton au participat peste 2000 de persoane. Cursa s-a desfăşurat concomitent în opt oraşe: Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Rîbniţa, Bender, Cahul, Orhei şi Comrat.

„Am venit din Ceadîr-Lunga pentru a participa la această acţiune. Trebuie să înţelegem că întotdeauna există şi alte căi în afară de droguri", a spus unul dintre participanții la maraton.

Maratonul a fost organizat de asociația neguvernamentală „Iniţiativa pozitivă" şi este parte a unei campanii naţionale, care se va desfăşura timp de o lună sub egida Comisiei Naţionale Antidrog.

„Ne dorim să demonstrăm că suntem gata să depunem eforturi comune pentru a reduce povara problemelor cu care se confruntă utilizatorii de droguri", a spus președintele organizației „Iniţiativa pozitivă", Ruslan Poverga.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

sport , oraș , maraton

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
82 locuitori

Pălăria este un sat din cadrul comunei Ţambula, raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.53 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.30 km. Satul Pălăria se află la 24 km de orașul Sîngerei și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 82 de oameni. Satul Pălăria a fost fondat în anul 1913.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.