26 aprilie 2016, 11:10 Sport views 7255
Luptătorii moldoveni s-au calificat la Olimpiadă
26 aprilie 2016, 11:10 Sport views 7255

Luptătorii moldoveni s-au calificat la Olimpiadă

Luptătorii moldoveni de stil liber Evgheni Nedealco (74 kg) și Nicolae Ceban (97 kg) au devenit în week-end, la Ulaanbaatar (Mongolia), posesori ai biletelor de acreditare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia, 5-21 august).

Ambii au obținut acest drept după ce s-au clasat pe locurile trei în categoriile lor de greutate la turneul olimpic mondial de calificare desfășurat în capitala Mongoliei.

Evgheni Nedealco a repurtat trei victorii și a suferit o înfrîngere. În meciul pentru locul trei l-a învins cu scorul 9-2 pe Mihaly Nagu (Ungaria). El va participa la Olimpiadă pentru prima dată.

Nicolae Ceban a suferit o singură înfrîngere în meciul disputat în semifinală cu cîștigătorul turneului Georgii Ketoev (Armenia), iar în celelalte partide disputate a învins. În ultima l-a devansat cu scorul 10-0 pe Vasile Caras (România). Olimpiada de la Rio de Janeiro va fi a treia în cariera sa. El a mai evoluat la Jocurile Olimpice de la Beijing și Londra.

Alexandru Chirtoacă (57 kg) a fost la un pas de a obține biletul olimpic de acreditare. El s-a situat pe locul cinci. Mihail Sava (65 kg) a suferit eșec în faza de calificare. Petru Ianulov (86 kg) a fost eliminat din concurs în recalificări.

Compatriotul Ion Guidea (57 kg), originar din Nisporeni, absolvent al Liceului Internat-Republican cu Profil Sportiv, care reprezintă actualmente România, a devenit cîștigător al turneului. Fratele său, Anatol Guidea, medaliat la Europene și Mondiale, antrenează lotul acestei țări.

Ultimul turneu de calificare la Olimpiadă va avea loc pe 6-8 mai la Istanbul (Turcia). "Obiectivul este să mai obținem două bilete de acreditare", a declarat președintele federației naționale de profil, Victor Peicov.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

olimpiada , sport , lupta

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1487
Populația:
5596 locuitori

Corlăteni este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Corlăteni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 34 km de orașul Rîșcani și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5596 de oameni. Satul Corlăteni a fost menționat documentar în anul 1487.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.