Savanții au demonstrat teorema lui Godel, potrivit căreia Dumnezeu există
Foto: cdn3.spiegel.de |
Doi cercetători au reuşit să rezolve o teoremă care spunea că Dumnezeu există. În anul 1940, un matematician excentric, Kurt Godel, din dorinţa de a-l defini pe Dumnezeu într-o formă materială, a elaborat o formulă matematică prin care confirmă existenţa sa. Formula matematică este foarte complexă, pornind de la argumentul Sfîntului Anselm, care l-a definit pe Dumnezeu ca fiind cel mai impunător lucru din Univers. Nicio fiinţă mai puternică nu putea fi imaginata de mintea umană. Prin urmare, dacă Dumnezeu nu există, atunci trebuie să ne gîndim la o fiinţă şi mai puternică decît el şi care, evident, există. Cum nu a fost posibil, prin definiţie, a imagina un lucru mă impozant decît cel mai impunător lucru imaginabil, atunci, Dumnezeu trebuie să existe.
Cercetătorii Christoph Benzmuller şi Bruno Woltzenlogel au folosit un MacBook şi au demonstrat că argumentele lui Godel erau corecte, cel puţin la nivel matematic. Ei s-au folosit de un computer pentru a demonstra o teoremă şi s-au bazat pe asta pentru lucrarea lor ştiinţifică.
Benzmuller explică faptul că el nu a vrut să demonstreze existenţa lui Dumnezeu, ci să arate că un calculator poate să rezolve teoria lui Godel. "E un lucru mic. Avem şase axiome într-o mică teoremă. Poate sunt şi lucruri care folosesc aceeaşi logică. Putem să dezvoltăm computere care să verifice fiecare pas şi să vadă dacă avem dreptate?", a mai spus cercetătorul.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1783
- Populația:
- 4280 locuitori
Taraclia este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Taraclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Căușeni și la 96 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4280 de oameni. Satul Taraclia a fost menționat documentar în anul 1783.
Comentarii
(0)