![]() |
Valerii Catruc: "Este important să menții o conexiune cu natura. Aceasta este sursa de putere, inspirație și adevărată fericire"
Departe de lumea vulgarității și a minciunii,
Există un meleag minunat
Adăpostul sufletului sublim...
Pe vremuri, îmi petreceam vacanța în munți, la mare, vizitam dolmenele din Caucaz pentru „igiena spirituală a conștiinței”. Cum se spune, „trebuie să amesteci terciul în cap, ca să nu se ardă”. La dolmene, „reinstalarea sistemului de operare al conștiinței” are loc mai rapid și mai bine ca oriunde altundeva – e verificat de 20 de ani de experiență în acest tip de turism.
Din cauza conflictului din Ucraina, Caucazul s-a dovedit a fi prea departe de Moldova.
Dar pe neașteptate aflu, că și foarte aproape, în Bulgaria, există numeroase structuri magice de acest fel.
După ce am scris despre intenția de a explora aceste locuri pe toate rețelele de socializare, am plecat în recunoaștere cu singurul coleg de călătorie, care a răspuns apelului. Vechiul meu prieten, un antrenor profesionist de yoga. Călătoria s-a dovedit a fi remarcabilă. Am mers la pas 16 km/zi printre stane de piată, munți, țărmuri pustii, am explorat trasee pre-planificate prin dolmenele și sanctuarele antice din Bulgaria. Scopul acestei excursii a fost să descoperim, în cele 9 zile, pentru noi și pentru cei din jurul nostru, potențialul eco-turismului spiritual în Bulgaria. În ultima noapte, petrecută nemijlocit în vechiul sanctuar trac din Beglik-Tash, l-am întrebat pe prietenul meu în ce măsură și-a realizat obiectivele în această călătorie. El a răspuns că, deși ambițioase, obiectivele au fost realizate de multe ori mai mult de cum era planificat. Acolo am experimentat noi tipuri de fericire și ni s-au deschis noi idei. Vreau să descriu una dintre ele în acest articol.
Într-o mulțime de oameni, care au uitat de mult de ei înșiși, fiecare dintre noi caută în mod conștient sau intuitiv fericirea ce realizează potențialul unic al predispoziției noastre firești. Dar, după cum se spune, „Pentru o navă care nu-și cunoaște drumul, niciun vînt nu este prielnic”. Busola naturală pe calea spre realizare și fericire - stările standard - sentimentele surselor noastre primare. Acestea sunt impresiile primare ale interacțiunii omului cu natura - cu lumea plantelor, animalelor, elementelor, mineralelor. Impresiile avute la vederea măreției universului și a noastră înșine în el. Ele conțin toate liniile directoare ale predispoziției noastre firești, ale pasiunii noastre spirituale. Ele conțin și surse de inspirație – resurse pentru realizarea viselor noastre. Realizarea în sine este plină de daruri de putere, și crește odată cu trecerea demnă a drumului vieții. Așa cum o ghindă devine un stejar, o persoană obține potențialul creator al lui Dumnezeu - cea mai înaltă forță creatoare a planetei noastre. Nu toate ghindele vor deveni stejari – nu toți oamenii vor deveni creatori, dar toți au acest potențial. Dezvoltarea lui este determinată de voința individuală, care nu poate fi influențată de nimeni , doar de purtătorul ei. Strămoșii noștri, care au trăit în urmă cu mai bine de 5.000 de ani, au spus așa: „În afara yoghăi, nu te numeri printre cei inteligenți, în afara cugetării non-creative, nu există putere; da unde, în afara liniștii, e fericirea umană?” Înțelegerea primară a yoga este unitatea conștiinței individuale cu conștiința Existenței comune.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Valerii Catruc: Este important să menții o conexiune cu natura. Aceasta este sursa de putere, inspir…
- Prezentarea site-ului Ecology.md
- Noi imagini ale Pământului de la sateliții meteorologici GOES
- Peșteri de gheață (+Foto)
- Nimeni nu l-a văzut vreodată în viață: ce creatură a fost aruncată la malul oceanului în Noua Zeelan…
- Sfaturi înțelepte de la academicianul Likhaciov
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1662
- Populația:
- 1295 locuitori
Vadul-Leca este un sat din cadrul comunei Căzăneşti, raionul Teleneşti. Localitatea este situată la distanța de 35 km de orașul Telenești şi la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1295 de oameni. Satul Vadul–Leca a fost menționat documentar în anul 1662.
Comentarii
(0)