09 aprilie 2022, 11:00 Caleidoscop views 7997
Analist politic, despre tensiunile dintre Spînu și Kulminski
Foto: ea.md
09 aprilie 2022, 11:00 Caleidoscop views 7997

Analist politic, despre tensiunile dintre Spînu și Kulminski

Dezvăluirile făcute recent de fostul vicepremier pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, în ceea ce privește contractul cu Gazprom și rolul lui Andrei Spînu în procesul de negocieri denotă că în Guvernul PAS, toamna trecută, au existat totuși anumite neînțelegeri, informează noi.md.

Este opinia analistului politic Dionis Cenușă. Portivit lui, declarațiile lui Kulminski indică că în cadrul PAS există un nucleu, din care face parte și Andrei Spînu, unde se adoptă cele mai importante decizii, iar acestea nu pot fi influențate.

"Kulminski a spus tranșant că Spînu nu era potrivit pentru conducerea echipei de negociatori. Acest lucru l-au spus mulți, inclusiv cei din opoziție, dar și unele voci din societatea civilă. Se pare că zvonurile de anul trecut că Kulminschi despre neînțelegerile lui cu Spînu și respectiv cei din spatele lui (inclusiv Președintele Sandu) pe marginea negocierilor cu partea rusă au fost veridice. Iar plecarea lui Kulminki nu a fost determinată de probleme personale, ci de incompatibilitate cu unii reprezentanți ai guvernării, înainte de toate cu Spînu. 2) Contractul nu a fost negociat bine. Așa reiese din cele declarate de Kulminski, deoarece prețul agreat putea fi mai reușit.

 

Directorul MoldovaGaz Ceban a spus de mai multe ori că spre deosebire de alte țări Moldova este unica care are la baza costului cotațiile de preț pentru petrol și gaze naturale după principiul de 70% la 30%, aplicate prin inversare în funcție de perioada anului. Prețul pentru gaz prevalează în perioada caldă a anului și cea a petrolului în cea rece a anului. Asemenea formulă, în condiții normale (nu de criză energetică care durează mai mult de jumătate de an), ar fi avantajat Moldova. (...)

De asemenea, rămîne o enigmă aspectele legate de strategia negocierilor, pe care el a sugerat-o anul trecut și care a fost respinsă de Spînu și cei din spatele lui. În orice caz, cazul lui Kulmischi demonstrează că în PAS există un nucleu, din care face parte Spînu, și care este destul de închis. Acolo se iau deciziile și puțini au accesul la acel nucleu. Cel mai probabil, Kulminski nu s-a regăsit acolo. Ar putea urma și alte plecări, dacă vor apărea noi crize, care vor pune la încercare trăinicia PAS", se arată în postarea lui Cenușă.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1868
Populația:
491 locuitori

Codreni este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Codreni și Zloți. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cimișlia și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 491 de oameni. Satul Codreni a fost menționat documentar în anul 1868.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.