10 iulie 2020, 09:00 Caleidoscop views 2294
Horoscopul pentru 10 iulie 2020
10 iulie 2020, 09:00 Caleidoscop views 2294

Horoscopul pentru 10 iulie 2020

BERBEC

Fii atent cum vorbeşti copilului tău, partenerului de suflet, părinţilor, sau, dacă e vorba de o discuţie cu oameni necunoscuţi, ai grijă cum te adresezi unor persoane cu probleme vizibile (bolnavi, singuri, săraci etc), pentru că vorbele tale ar putea fi suna cam dur pentru ei. Îmbracă orice replică într-o notă mai amiabilă, mai politicoasă, pentru că ar fi păcat să răneşti pe cineva care nu înţelege stilul tău mai direct de a vorbi. Impulsivitatea în comunicare taie şi rişti să generezi suferinţe şi mai mari în inima cuiva vulnerabil.

TAUR

Ai numai motive de satisfacţie pentru că reuşeşti să aduni alături de tine un grup mai larg de persoane care vor milita pentru un adevăr. Tu deţii argumente forte pentru a obţine victoria, dar mai ai nevoie de un grup de susţinere, pe care poţi să-l formezi în jurul tău. Apelaţi la fapte concrete, la argumente puternice în favoarea unei situaţii care cere să fie demonstrată. Orice activitate caritabilă, umanitară, care să militeze pentru un scop nobil ţi se potriveşte de minune şi, dacă sunteţi mai mulţi, deveniţi deja o forţă!

GEMENI

Priveşti spre viitor cu emoţie şi bucurie, de parcă s-ar apropia un eveniment de la care ai mari speranţe! Poate e vorba de o întâlnire sentimentală, poate prima dintr-o lungă serie de momente romantice, sau o schimbare de bun augur în viaţa de cuplu, şi le aştepţi cu sufletul la gură. Eşti convins că totul va ieşi perfect, că e momentul ideal pentru un astfel de eveniment fericit şi te deschizi cu entuziasm în faţa noului, fără nici un pic de teamă. Ceea ce primeşti acum de la viaţă e de fapt răsplata gândurilor tale bune şi gesturilor tale de iubire pe care le-ai transmis lumii până acum.

RAC

Zâmbetul nu te părăseşte nicio clipă pe parcursul zilei, descoperind ce bine merg lucrurile, chiar şi cele mai complicate, atunci când reuşeşti să-ţi menţii acest tonus pozitiv şi optimismul că totul va fi bine. Aproape că învârţi pe degete orice motiv care, altădată, te-ar fi stresat la culme, pentru că uneori lucrurile revin la normal mult mai uşor cu un dram de umor sau ironie. Glumeşte pe seama provocărilor banale ale zilei, pentru că nu au nicio putere atunci când le iei peste picior. Eşti convins că totul merge în direcţia cea bună, deci de ce să nu zâmbeşti?

LEU

Dacă meseria ta implică texte în care e nevoie să fii dur, sever, critic, atunci atmosfera acestei zile te va ajuta să-ţi exprimi punctul de vedere mult mai clar şi să ajungi mai repede la scopurile propuse. Orice mesaj prin care trebuie să iei atitudine, să lupţi pentru un drept, să pui la punct un inamic sau să faci cuiva observaţie ţi se potriveşte de minune, pentru că te pricepi să găseşti cuvintele cu cel mai mare impact pentru a repara situaţia. Un articol scris de tine, o scrisoare trimisă cuiva acum, o reclamaţie scrisă lăsată la vreo instituţie vor avea efectul dorit, pentru că ai limba ascuţită, dar pe bună dreptate!

FECIOARĂ

Suferinţele din iubire te privesc şi pe tine şi pe partener, pentru că azi nu prea ştiţi să vă purtaţi unul cu altul. Tu ai atitudini cam egoiste, eşti pus pe critici şi reproşuri, în timp ce persoana iubită tace şi inventează tot felul de scenarii negative despre tine şi intenţiile tale. Fii mai deschis când îi spui ceva jumătăţii tale, ca să nu laşi loc de suspiciuni la adresa ta. Dacă încerci să te ascunzi în spatele unei măşti false, partenerul va bănui lucruri total neadevărate despre tine. Spune ce simţi!

BALANȚĂ

Chiar dacă atmosfera devine ceva mai tensionată în jurul tău, nu o privi ca pe un atac la persoană, ci ca pe motivaţia perfectă să te implici trup şi suflet pentru a arăta că eşti bun. Spiritul combativ te cuprinde când îi vezi şi pe alţii că se implică atât de serios, şi reuşeşti să scoţi ce ai mai bun din tine pentru a-şi demonstra supremaţia, valoarea, unicitatea. Dacă reuşeşti să scoţi la lumină, în orice situaţie cu iz agresiv, doar partea pozitivă a lucrurilor, vei putea duce totul cu brio la capăt şi obţine succesul dorit, deci nu te lăsa nicio clipă copleşit de critici, răutăţi, invidii. Zâmbeşte şi treci mai departe!

SCORPION

E greu să-ţi ţii în frâu energia debordantă azi, pentru că ai avea multe de spus într-o situaţie în care alţii nu prea au curaj să intervină. Să o faci tu, să n-o faci, aceasta-i marea te dilemă, pentru că ţi-e puţin frică să nu greşeşti cumva cu atitudinea ta agresivă. Dacă simţi că e şansa ta de afirmare, depăşeşte-ţi toate temerile şi complexele şi fă un pas în faţă. Dacă alţii nu se bagă, ai putea profita tu de ocazie pentru a te remarca mult mai uşor. Sigur ai tu un as în mânecă!

SĂGETĂTOR

Duci după tine o emoţie negativă de care nu te mai poţi debarasa, dar exact acest lucru te opreşte din elan şi nu te lasă să treci la nivelul următor într-o anumită acţiune. E vorba de amintiri neplăcute, de erori din trecut, de vini pe care nu ţi le-ai asumat aşa cum se cuvine, de insatisfacţii sau frustrări de demult, şi le cari ca pe o ghiulea de picior care îţi frânează acum ascensiunea spre ceea ce visezi să atingi. Este vremea să arunci o privire înapoi cu realism şi responsabilitate pentru a repara acel punct sensibil.

CAPRICORN

Îţi pregăteşti cu multă seriozitate discursul pe care îl vei susţine în faţa cuiva, şi nu vrei să laşi nimic la voia întâmplării. Aduni informaţie, citeşti, acumulezi cunoştinţe, întrebi în stânga şi-n dreapta pentru ca lucrarea ta să fie ireproşabilă. Ai toate şansele să iei cu notă bună la un examen sau să susţii o conferinţă de succes, pentru că tot ce spui e verificat, documentat, bazat pe fapte concrete. Ai ocazia de a preda în faţa altora şi îţi iei rolul foarte în serios.

VĂRSĂTOR

Dacă pleci la drum, asigură-te că ai luat tot ce ai nevoie, pentru că există riscul să fii un pic mai neglijent sau cu capul în nori şi să uiţi acasă cel mai important lucru. Verifică-ţi tot bagajul înainte de a pleca. Dacă scapi ceva din vedere sau ignori odată cu pregătirea călătoriei, s-ar putea ca exact acel lucru să te întoarcă din drum sau să-ţi strice plăcerea deplasării în sine, ca atare fă tot posibilul să mai treci o dată în revistă toate detaliile: traficul, starea maşinii, benzina din rezervor, valabilitatea biletelor, tot ce te poate duce cu bine la destinaţie. Nu va fi chiar cea mai plăcută călătorie pe care ai făcut-o vreodată, dar nu o poţi amâna.

PEȘTI

Atitudinea calmă şi relaxată pe care o abordezi în faţa unei noi provocări este perfectă, pentru că nu intri în panică dacă lucrurile capătă un ritm ciudat. Le tratezi pe toate raţional, logic, matur, organizat, conştient că nimic nu se clădeşte peste noapte. Faci un pact cu timpul pentru că mai e cale lungă până vei ajunge acolo unde vrei, deci de ce să te grăbeşti? Ai răbdare suficientă pentru a le lua pe toate pe rând, pe îndelete, şi a le duce la îndeplinire, convins că viitorul spre care te îndrepţi va aduce rezultate stabile, solide, consistente. Eşti un exemplu de maturitate şi încredere în ziua de mâine!

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2020

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1638
Populația:
1821 locuitori

Sîrcova este un sat şi comună din raionul Rezina. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sîrcova și Piscărești. Satul Sîrcova este situat la o distanță de 20 km de orașul Rezina și la 107 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1821 de oameni. Satul Sîrcova a fost menționat documentar în anul 1638.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.