|
Horoscopul pentru 28 mai 2020
BERBEC
Ai convingerea că toate merg ca pe roate, că înaintezi repede şi bine spre ceea ce ţi-ai propus, iar la originea acestei evoluţii excelente se află nimic altceva decât încrederea că totul va fi bine. Toate lucrurile se aşează acolo unde trebuie, atunci când trebuie, semn că eşti susţinut pe toate planurile ca scopul tău să fie atins mult mai repede, deci menţine acest ritm alert şi mai ales acest tonus ridicat, pentru că succesul visat e din ce în ce mai aproape. Gândeşte pozitiv şi continuă!
TAUR
Te simţi vinovat pentru cine ştie ce greşeală, deşi nu ai merita să te priveşti atât de sever. Înainte de a duce mai departe ce ai început, caută să-ţi ierţi propriile erori, să repari ceea ce te nemulţumeşte, pentru că stă în puterea ta să faci asta. Nu-ţi mai găsi doar vini şi defecte, chiar dacă nu ai făcut totul perfect, aşa cum ai fi dorit, ci înţelege că om eşti şi tu şi mai poţi greşi din când în când. Chiar şi greşelile au rolul lor: acela de a te obliga să iei măsuri ferme, să pui mâna pe unelte şi să faci totul mai bine. Lucrurile bune apar după ce iniţial ai făcut zeci de greşeli.
GEMENI
Ai curaj să te rupi de o stare emoţională care nu-ţi face bine. E un gest de voinţă din partea ta, ca să scapi de temeri sau slăbiciuni care te ţin captiv într-o zonă sumbră. Tu poţi fi şi foarte puternic, şi foarte ambiţios, şi foarte ferm în decizii, nu aşa cum spune lumea că eşti blând şi cuminte. Ia taurul de coarne în situaţia de faţă şi arată-le că, atunci când sunt în joc drepturile tale, fericirea ta, renumele sau reputaţia ta, poţi deveni de temut, de neînvins. O criză de personalitate poate fi chiar potrivită într-o astfel de situaţie, arătând că nu mai tolerezi să fii condus, dominat, îngenuncheat de nimeni. Ridică-te şi luptă pentru şansa ta!
RAC
Nu privi piedicile care se mai ivesc pe parcurs cu atâta încrâncenare, ca şi cum ar fi o povară, ci tratează-le cu un dram de detaşare, de umor chiar. Nu merită să le priveşti ca pe cel mai groaznic lucru, ci aşteaptă cu încredere deplină ca apele să se mai sedimenteze şi ai să vezi că ceea ce părea a fi un hop, era de fapt o lecţie excelentă prin care ai ocazia să te maturizezi. Bucură-te de lucrurile frumoase pe care le întâlneşti pe parcursul acestei aventuri, pentru că a te concentra doar la ceea ce nu merge bine, te face să pierzi din vedere aspectele pozitive, care există în număr mare.
LEU
Ai grijă cum încerci să distragi unui prieten atenţia de la suferinţa sa. Umorul tău, deşi e binevenit cu alte ocazii, s-ar putea să-l irite şi mai tare, semn că nu ţi-ai ales cele mai potrivite glume. Nu trebuie să râzi pe seama necazurilor altora, chiar dacă scopul tău e nobil, de a-i abate atenţia de la durerea sa. El mai degrabă are nevoie de compătimire, să plângi alături de el să-i ţii hangul în nefericirea sa, pentru că a încerca să-l scoţi din tristeţe ar fi trata ca gest de impoliteţe faţă de ceea ce simte el. Poartă-te cu mănuşi cu cei care trec prin momente sensibile, pentru că orice ai spune, greu de crezut că-l vei face să zâmbească. Pune-te în pielea lui!
FECIOARĂ
Stai, acumulează, învaţă şi va veni şi clipa când tot ce ai acumulat în bagajul tău de cunoştinţe îşi va arăta şi efectele. Va fi un mare salt înainte, dar e bine să nu te hazardezi încă, nu până ce nu atingi nivelul maxim de înţelepciune de care e nevoie în situaţia de faţă. Tu dai dovadă de o răbdare de invidiat: stai ce stai, dar şi când vei da drumul la motor, totul va ţâşni ca din puşcă. Tu eşti adeptul aşteptării momentului potrivit, când tot ce ai acumulat îşi va arăta valoarea. A te implica deja într-o acţiune, fără să deţii toate mijloacele necesare, ar fi risipă de resurse, deci mai stai! Aşteaptă momentul potrivit!
BALANȚĂ
Nu ţi s-a împlinit un vis şi, în loc să schimbi macazul din mers şi să cauţi altă ţintă, stai şi-ţi lingi rănile, dezamăgit. Nu aceasta e atitudinea potrivită în cazul unui eşec de moment, pentru că ai de învăţat ceva din asta. Edison spunea că miile de teste prin care a trecut înainte de a inventa becul nu au fost eşecuri, ci lecţii acumulate până la soluţia optimă. Aşa şi tu: nu-ţi iese din prima sau din a doua, nu-i nimic: sigur îţi va ieşi într-un final, ca atare nu suferi pentru că azi o uşă e blocată. Mai bate şi mâine încă odată aici până se va deschide!
SCORPION
Nu ai nicio tragere de inimă să te apuci de treabă şi refuzi orice invitaţie de a colabora la reuşita planurilor începute. Spui nu la orice, critici tot ce auzi şi, cu asemenea atitudine negativistă, e greu de crezut că vei ajunge totuşi undeva. Ceva din modul celor din jur de a se comporta te determină să fii atât de reticent şi să mai aştepţi o vreme, înainte de a te implica mai serios. Ai mereu impresia că ceilalţi vor să profite de tine şi, uşor egoist, stai pe margine ca să-ţi cruţi energia. De ce s-o consumi pentru ei?
SĂGETĂTOR
Faci parte dintr-un colectiv un pic dezlânat, în care nu există o organizare foarte precisă şi toată lumea face ce vrea. Această libertate aparentă de mişcare şi de gândire este, în final, benefică, pentru că oferă tuturor celor prezenţi spaţiul şi timpul necesar pentru a gândi în voie. E un fel de brain storming, în care toţi îşi dau cu părerea în libertate deplină. Va veni şi momentul când toate aceste idei disparate vor începe să se lege şi să se îndrepte spre o soluţie eficientă, ca atare alătură-te şi tu acestui colectiv şi lasă imaginaţia să zboare. Nu aţi ajuns încă la capăt, sunteţi încă duşi de curent, dar important e că sunteţi toţi duşi de acelaşi curent!
CAPRICORN
A o lua de la capăt, uneori, e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla. Azi ai ocazia să te întorci înapoi de unde ai plecat şi să iei startul din nou. Da, faci acelaşi lucru, dar a doua oară va ieşi de minune. Nu te teme să deşiri tot ce ai tricotat până acum ca să refaci ţesătura de la zero, pentru că a merge mai departe după un model greşit sau după o dimensiune nepotrivită, ar însemna să consumi timpul şi energia inutil. Întoarce-te de la punctul de start, revezi toate condiţiile impuse şi mai porneşte odată, cu încredere şi mai ales cu convingerea că acum ştii mai bine ce e de făcut.
VĂRSĂTOR
A sta pe margine şi a te plânge de orice, nu e varianta cea mai potrivită în situaţia de faţă, ci ţi se cere să depăşeşti rezervele sau temerile şi să te implici şi tu în această provocare. Chiar dacă, pe moment, ai impresia că nu-i vei face faţă, că nu eşti pregătit sufleteşte pentru o astfel de confruntare, vei reuşi mai bine decât ai putea crede, totul e să-ţi înfrângi starea emoţională negativă care te copleşeşte. A-l lua pe nu în braţe la ce e mai greu, spunând că nu ştii, nu poţi, nu vrei, ar însemna un eşec lamentabil, or tu poţi, ştii şi vrei mai mult decât ai putea crede. Ia taurul de coarne şi intră în arenă!
PEȘTI
Nu pune la suflet contradicţiile care se încing la tot pasul pe parcursul zilei. Nu sunt atacuri la persoană, ci doar dispute pentru supremaţie sau lupte pentru obţinerea unei poziţii superioare. Şi tu vizezi acelaşi scop, deci te vei implica fără să stai pe gânduri în competiţie, pentru că azi va câştiga cel care îşi susţine cel mai bine cauza. Lasă nervii deoparte, nu apela la agresivitate, ci doar la ambiţie, pentru că aşa vei putea obţine poziţia supremă în concurs. Ai toate şansele să ieşi primul în confruntarea de forţe, dacă ţii sub control agresivitatea verbală sau graba. Convingi prin atuurile tale intelectuale, nu prin forţă!
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1680
- Populația:
- 1859 locuitori
Coşerniţa este un sat şi comună din raionul Floreşti. Coşerniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Florești și la 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1859 de oameni. Satul Coșernița a fost menționat documentar în anul 1680.
Comentarii
(0)