30 aprilie 2020, 09:00 Caleidoscop views 1961
Horoscopul pentru 30 aprilie 2020
30 aprilie 2020, 09:00 Caleidoscop views 1961

Horoscopul pentru 30 aprilie 2020

BERBEC

Ceva nu iese aşa cum ai dorit şi prima reacţie este de a aluneca spre pesimism şi depresie. Treci peste acest hop fără să-l pui la suflet, pentru că e un sacrificiu trecător prin care oricine trece din când în când. Te vei simţi mult mai eliberat după ce va trece totul, chiar dacă pe moment ai tendinţa de a spune că ai ghinion, că cele mai rele lucruri ţi se întâmplă doar ţie. Nu-i adevărat, mai sunt şi alţii în aceeaşi situaţie, dar numai tu eşti atât de depresiv încât te cramponezi de acel moment nefericit.

TAUR

Nu poţi să nu te gândeşti intens la etapa următoare a unui proiect căruia îi acorzi o însemnătate specială. Poate se apropie un mare examen, o confruntare profesională deosebită, o schimbare de direcţie în carieră, şi foloseşti această zi pentru a chibzui asupra sensului pe care trebuie să mergi de acum înainte. Primeşti suficiente idei diferite de ale tale care pot forma o imagine de ansamblu foarte bună ce îţi va fi de folos în trasarea unei strategii excelente pentru etapa următoare. Ţine deci cont şi de părerile altora, deoarece ele vor completa perfect propria ta viziune.

GEMENI

Nu te mai gândi la lista de dorinţe care nu s-au îndeplinit, ci scoate în evidenţă cât de multe alte lucruri ai primit de la viaţă. Sigur există un echilibru perfect între ce ai şi ce nu ai, astfel încât să consideri că rezultatul e pe plus. Începe să treci în revistă veştile bune, evenimentele frumoase, darurile dobândite, reuşitele atinse prin forţe proprii şi ai să vezi că lista realizărilor este mult mai bogată cu mai multe motive de bucurie. Ba chiar meriţi să te răsplăteşti odată în plus cu ceva care îţi face plăcere, deoarece descoperi că ai fost altora de mare ajutor şi acum primeşti înapoi dublu… triplu… înzecit faţă de ceea ce ai putut tu să dăruieşti.

RAC

Ai multe de făcut, dar sunt chestiuni atât e mărunte încât te enervează exact prin banalitatea lor. Altădată nu le-ai fi acordat nicio atenţie. Aşteptai ceva mai interesant de la această zi, şi când acolo te trezeşti în faţa unor fleacuri, dar care solicită de la tine toată energia. Ocupă-te de aceste treburi cât mai repede. Tocmai pentru că sunt minore, vei scăpa repede de ele şi îţi vei elibera mintea şi agenda de nimicuri, ca să te poţi ocupa mai apoi şi de lucruri mai importante.

LEU

Analizează-ţi un pic gândurile şi raţionamentele şi ai să descoperi cât de mult le-ai împovărat cu griji şi pesimism. Le vezi pe toate într-o tentă panicardă, negativistă, de parcă nu ai spera nimic bun de la ceea ce faci, dar cu siguranţă e o atitudine greşită. Mult mai uşor s-ar aranja toate dacă l-ai lua pe da şi pe pot în braţe, pentru că acum te laşi influenţat de aspecte care nici măcar nu există, dar care te îngrijorează fără motiv. Alungă aceste temeri inutile care nu merită absolut deloc atenţie, şi revino cu picioarele pe pământ, descoperind cât de multe instrumente constructive ai la dispoziţie. Poţi tot ce-ţi pui în minte!

FECIOARĂ

Iubirea este cel mai minunat dar al acestei zile şi te laşi îmbrăţişat de emoţii, de senzaţii, de trăiri, de fluturii din stomac. Poate fi ziua când chiar Cupidon bate la uşa ta ca să-ţi aducă o surpriză minunată sau te transformi tu în mesagerul iubirii. Trimite iubire în jurul tău la cote maxime, pentru că ai de unde oferi, inima ta e plină, dă pe afară de sentimente puternice ce se cer împărtăşite, eliberate, transmise în eter, către cei care au nevoie de această energie minunată! Inima ta bate mai tare, poate pentru că şi tu primeşti pe tavă gesturi superbe de afecţiune, ce te fac să spui că eşti fericit şi că îţi place această senzaţie fantastică de a iubi şi a fi iubit cu adevărat!

BALANȚĂ

Nu te simţi în apele tale, parcă ceva lipseşte pentru a vedea şi tu soarele pe cer şi frumuseţea lucrurilor. Singurătatea nu-ţi prieşte defel, ca atare evită să stai izolat astăzi. Ieşi în lume, acceptă orice invitaţie de a merge în oraş, plimbă-te în natură, înconjoară-te de familie, de cei dragi, de prieteni, pentru că prezenţa lor îţi va face foarte bine! Aşa îţi vei recăpăta mult mai uşor buna dispoziţie şi optimismul, într-o companie veselă şi tonică, ce îţi va abate gândurile de la problemele pe care, în singurătate, ai tendinţa de a le agrava mai mult decât ar merita.

SCORPION

Trebuie să pleci neapărat la drum pentru a rezolva o problemă undeva departe de casă. E nevoie de tine la faţa locului pentru că priveşti lucrurile logic, imparţial, fără implicare emoţională. Tocmai de aceea se apelează la aceste calităţi ale tale, pentru că se ştie că poţi face lumină în problema respectivă. Te întorci acasă satisfăcut că ai putut fi de folos şi că ai putut transmite ceva din experienţa ta şi celor care au avut nevoie de tine acolo, departe.

SĂGETĂTOR

Nu ai curaj să te exprimi în voie când te afli în preajma unor persoane mai autoritare din fire care au mereu un cuvânt de spus. Deşi ai avea şi tu multe de comentat despre această problemă, te laşi prea repede copleşit de puterea celorlalţi de convingere şi renunţi la propriile păreri doar pentru a le face lor pe plac. A accepta tacit poziţia altuia care e cu ceva mai presus de tine nu e în avantajul tău, pentru că laşi impresia că poţi fi uşor de învins sau de condus şi că nu ai personalitate. Ridică-te şi spune ce gândeşti, lăsând timiditatea la o parte.

CAPRICORN

Dacă un drum s-a blocat, nu sta pe loc plângându-ţi de milă, ci adună-te imediat pentru a schimba macazul din mers. Ai un plan de rezervă la tine care se potriveşte perfect situaţiei de faţă, ca atare poţi oricând transforma un eşec într-o nouă provocare şi un capăt de drum într-un nou început. Nu contează că totul se destramă pe moment sub ochii tăi, ci cel mai important e faptul că ai o alternativă de care trebuie să profiţi imediat, fără să mai laşi timpul să treacă fără rost. Cu cât e mai rapidă reacţia, cu atât creşte şi şansa de a recupera totul!

VĂRSĂTOR

Nu te crampona de fleacurile absolut normale din drumul oricărui om către succes, pentru că, după ce vei trece peste ele, vei spune că totul a fost extrem de uşor. Dacă stai şi te chinui cu fiecare mărunţiş ce se iveşte, pierzi timp preţios, energie folositoare şi poate şi oportunităţi excelente, ca atare treci peste aceste hopuri zâmbind, ca şi cum n-ar conta sau nici măcar n-ar exista. Da, se ştie că ai tendinţa de a vedea o piedică banală ca pe un dezastru, totuşi încearcă s-o ignori sau s-o tratezi ca pe ceva absolut normal.

PEȘTI

Marea ta preocupare e aceea de a lăsa trecutul în ordine perfectă, ca nimic să nu te întoarcă vreodată înapoi. Azi te preocupă situaţia financiară şi faci tot felul de calcule despre cum să termini anul cu un bilanţ pozitiv şi în echilibru perfect. Ai putea găsi o mulţime de idei profitabile prin care să reuşeşti să-ţi achiţi şi ultimele datorii, ca să rămâi după aceea, cu lista de restanţe goală. Nimeni nu te întrece la acest capitol, pentru că dai dovadă de spirit practic, de o bună organizare, de spirit econom şi un dram de zgârcenie, atât cât să nu dezechilibrezi nimic din nivelul la care ai ajuns. Bravo ţie pentru capacitatea ta de a-ţi administra atât de bine rezervele!

Sursa: acvaria.com

Cuvinte cheie:

horoscop , astrologie , 2020

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1521
Populația:
1331 locuitori

Pereni este un sat din cadrul comunei Paşcani, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Hîncești și la 50 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1331 de oameni. Satul Pereni a fost menționat documentar în anul 1521.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.