|
Horoscopul pentru 11 februarie 2020
BERBEC
Nu poţi colabora la fel de bine cu cei care îţi sunt alături, chiar dacă unii promit marea cu sarea pentru a te convinge, ai unele îndoieli cu privire la capacitatea unora de a-şi duce promisiunile la îndeplinire, pentru că ţi-au oferit şi altădată ocazia de a te îndoi de calităţile lor. S-ar putea ca adevăratul ajutor să vină din cu totul altă direcţie decât ai avea la îndemână, deci nu te mulţumi cu cei pe care-i ai aproape. Treci dincolo de limitele grupului tău obişnuit de prieteni, pentru că există şi alte persoane cu care poţi lucra foarte eficient.
TAUR
Legea îşi lasă amprenta chiar şi pe cele mai mărunte situaţii, ca atare să nu crezi că un fleac nelalocul lui va rămâne nedescoperit. Chiar dacă e vorba de sancţiuni mărunte, ele totuşi există, suficient cât să-ţi aducă aminte că nu ai voie să calci strâmb niciodată. Chiar dacă tu crezi că o banală gafă poate fi trecută cu vederea, va veni o zi când vei vedea că până şi aceasta ţi-a fost pusă la index şi ţi se va cere socoteală pentru ea. Fii corect, chiar dacă ţi se pare neimportant, căci nu lucrurile bune sunt cele care ies n evidenţă, ci cele care nu urmează calea justă!
GEMENI
Oboseala ta a ajuns la un nivel maxim încât ai avea nevoie de o pauză, dar e o pauză binemeritată, pentru că ai muncit mult ca să ajungi aici iar rezultatele se văd deja bine conturate la orizont. Dacă simţi că te lasă puterile, ia un răgaz ca să-ţi încarci bateriile, ca nu cumva să clachezi chiar pe ultima sută de metri. Ba chiar o astfel de pauză este binevenită, deoarece te detaşezi un pic de miezul evenimentelor şi să descoperi dacă ai scăpat ceva din vedere. Ai şi tu nevoie de un moment de respiro înainte de ultima turnantă!
RAC
Nimic nu te mulţumeşte, ai pretenţii prea mari de la cei pe care-i iubeşti – copii, partener de viaţă, prieteni – şi strâmbi din nas la orice. Atitudinea ta dă dovadă de un dram de egoism, pentru că îţi pui doar propriile dorinţe în prim plan, fără să ţii cont de cât de multe încearcă cel drag să facă pentru tine. Renunţă la această ostilitate pe care o afişezi, pentru că s-ar putea să-l deranjeze pe omul de lângă tine care se face luntre şi punte doar pentru un zâmbet din partea ta, dar fără prea mulţi sorţi de izbândă. S-ar putea a doua oară să nu mai încerce!
LEU
Ai mare grijă la informaţia pe care o iei de bună, pentru că poţi da startul unei etape noi în afacerile tale dar care se va baza pe o mare greşeală. Poţi fi păcălit de nişte aparenţe frumoase, la prima vedere, dar după ce le vei da deja curs să îţi dai seama că ai fost înşelat. Deschide bine ochii înaintea oricărui nou început, pentru că există acest risc prin preajmă: de a porni într-o direcţie cu mai multe căi de interpretare iar dintre ele tu o alegi pe cea mai nesigură, doar pentru că aparent pare mai uşoară. Informează-te din mai multe surse înainte de a crede ceva!
FECIOARĂ
Ai ajuns la un nivel care îţi inspiră încredere absolută în succesul final şi ai garanţia că, la capătul acestor eforturi, te aşteaptă o răsplată binemeritată. Eşti foarte motivat să tragi tare, oricât ar mai dura, de vreme ce la capăt te aşteaptă evenimente fericite. Ai ocazia de a-ţi demonstra valoarea în faţa celor din jur iar atunci când eşti apreciat şi ţi se recunosc meritele, eşti capabil de şi mai multe! Uneori ai nevoie doar de o vorbă bună ca să poţi merge mai departe, oricât de greu ar fi. Pe cine nu ar motiva laudele?
BALANȚĂ
Nu ajunge doar să visezi frumos sau să alimentezi visele altora, ci să începi să şi construieşti ceva din tot ce speri să se întâmple într-o zi. Eşti destul de aproape de materializarea unui plan pe care l-ai clădit din promisiuni măreţe, dar ar mai fi nevoie de un efort de voinţă acum, la final. Vei fi de-a dreptul încântat când vei pune punctul final la acest proiect care a evoluat atât de frumos, dar încearcă să nu te laşi furat de himere chiar şi acum, când eşti atât de aproape de final. Deschide bine ochii, nu te amăgi singur, dar nici nu amăgi pe alţii cu promisiuni deşarte!
SCORPION
Te afli în compania unor persoane cu care, altădată, aveai o relaţie constructivă din care fiecare avea ceva de câştigat, dar azi colaborarea scârţâie. Problema e atitudinea celor pe care-i ai alături, pentru că unii nu au încredere în rezultatele pentru care lucraţi umăr la umăr şi, cu o astfel de atitudine pesimistă, negativistă şi ostilă, cum să apară succesul? Dacă vrei să fie o zi de succes, alege-ţi cu mai multă exigenţă tovarăşii de lucru, pentru că totul va merge ca pe roate alături de oameni la fel de interesaţi, la fel de dornici de coopera şi la fel de deschişi spre provocare. Nu poţi lucra cu cei care se tem chiar şi să încerce.
SĂGETĂTOR
Munceşti cu sârg, dar fără prea multe satisfacţii din cauza unora care comentează acid eforturile tale. E ca şi cum ai da doar peste clienţi cârcotaşi care caută nod în papură, peste şefi pe care nu-i poţi mulţumi nici dacă te-ai da peste cap sau peste colaboratori care-l iau pe nu în braţe şi resping toate opiniile tale ca şi cum ar fi imposibil de pus în aplicare. Vezi-ţi mai departe de activitatea începută fără să pui la suflet răutăţile sau criticile care vor sosi din toate părţile, pentru că rezultatele finale vor vorbi de la sine şi îi vor convinge chiar şi pe cei mai negativişti.
CAPRICORN
Aştepţi o aprobare sau un document oficial care să-ţi asigure evoluţia spre etapele viitoare. Fără acea semnătură, nu poţi trece mai departe, ci depinzi de ea, altfel rişti să mergi pe o cale ilegală sau incorectă care, mai devreme sau mai târziu, se va împotmoli cumva. Fă tot posibilul să obţii acel act de care depinde succesul unei afaceri, ca să nu investeşti inutil bani, energie şi timp într-o direcţie care nu este susţinută de legi clare. Nici nu ştii cum te trezeşti cu vreo sancţiune dacă ignori aspectul legal al planurilor începute, deci nu bâjbâi pe căi nesigure!
VĂRSĂTOR
Ţi-ai pierdut încrederea în şansele de reuşită ale unei acţiuni şi, cât timp nu apare nimic care să-ţi ridice moralul, stai pe margine fără să mai faci nimic. Dacă te închizi singur într-o carapace sumbră, rişti să ratezi o mulţime de ocazii bune care vor trece pe lângă tine şi pe care nu le vezi din cauza atitudinii negativiste la tot ce ţi se propune. Te-a copleşit pesimismul şi ai tendinţa de a vedea în jur doar ce e mai rău, când, cu siguranţă, trec pe lângă tine suficiente ocazii care te-ar putea scoate din această pasă proastă. Nu-ţi turna cenuşă în cap degeaba şi luptă cu apatia care te încearcă!
PEȘTI
Cariera ta cunoaşte un moment de vârf care merită sărbătorit alături de cei care au contribuit şi ei la acest succes. Aţi muncit umăr la umăr pentru acest moment de apogeu, dar aţi aşteptat să se aşeze lucrurile pe un teren sigur înainte de a extrage o concluzie şi a spune tuturor ce aţi realizat. Ai fost prudent, nu te-ai bucurat înainte de vreme, deşi toată lumea era încântată de rezultate, dar ai dat dovadă de discreţie şi precauţie ca să fii sigur că nimic nu se poate răsturna în ultima clipă. Acum tragi linia finală şi poţi să te lauzi tuturor cu mândrie!
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1901
- Populația:
- 320 locuitori
Stîrcea este un sat din cadrul oraşului Glodeni, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Glodeni și la 170 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 320 locuitori. Satul Stîrcea a fost înființat în anul 1901.
Comentarii
(0)