|
Horoscopul pentru 5 februarie 2020
BERBEC
Dialogul este un pic cam agitat astăzi, pentru că ai ţinut în tine mult timp o serie de aspecte bine păzite cărora le-a venit acum rândul să fie exprimate. E vremea destăinuirilor, a adevărurilor spuse pe şleau, a secretelor descoperite, dar e posibil ca efectul acestor confesiuni să nu fie unul prea plăcut, ci pot genera tensiuni şi mai mari. Dacă ai continua să taci, probabil ar fi mult mai bine pentru relaţia ta cu anumite persoane, pentru că nu oricine apreciază sinceritatea şi dezvăluirile tranşante.
TAUR
Deşi ai pornit ziua cu un sentiment de tristeţe, convins că nu se va întâmpla nimic bun, iată că orizonturile se limpezesc ca prin farmec şi îţi recapeţi optimismul. Niciodată nu trebuie să-ţi torni cenuşă în cap dacă vezi că nu ţi se împlinesc visele, pentru că întotdeauna apar soluţii salvatoare. Chiar dacă nu primeşti exact ceea ce ai sperat, ţi se pot oferi alternative de care merită să profiţi. Nu-l lua pe nu în braţe, spunând întruna nu pot, ci încearcă să vezi şi ceva bun în tot ce se întâmplă.
GEMENI
Ai nevoie de linişte, ca atare ieşi din mediul gălăgios în care te afli şi refugiază-te într-un spaţiu unde poţi fi doar tu cu tine însuţi. Că îţi cauţi liniştea în cele sfinte sau spirituale, că te retragi în lumea ta pentru a te odihni sau a citi ceva, că doar îţi permiţi câteva clipe de relaxare în care să nu mai auzi de nimeni şi nimic, toate acesta au un efect excelent asupra organismului tău. Îţi recapeţi, încet, echilibrul interior, conştient că, dacă rămâi captiv într-o zonă negativă, agresivă şi stresantă, vei deveni şi tu la fel, deci caută-ţi undeva tihna personală!
RAC
Nu te simţi prea bine acasă, ceva nu este în regulă pentru a avea o zi desăvârşită, dar dacă ai fi atent, ţi-ai da seama că nu decorul e de vină, nici compania celor dragi, ci chiar tu! Tu eşti mai obosit, mai apatic, mai lipsit de vlagă şi atitudinea ta se reflectă în atmosfera pe care o creezi în jurul tău. Încearcă să laşi deoparte toate grijile şi nemulţumirile de peste săptămână şi să descoperi în jurul tău un element oricât de mic care să merite un zâmbet. De la o scânteie minoră se poate genera apoi o întreagă serie de momente plăcute care vor risipi atmosferă sumbră şi apăsătoare din casa ta.
LEU
Nu din trecut, din amintiri sau din experienţele deja acumulate îţi extragi tu energia acum, ci din viitor! Acolo se află un scop spre care îţi canalizezi atenţia şi vâsleşti cu înverşunare numai cu gândul la atingerea acelui vârf. Nu mai ai răbdare, eşti atât de entuziasmat de ceea ce crezi că te aşteaptă la capăt, încât faci eforturi susţinute să treci peste etapele intermediare ca să ajungi direct la ţelul propus. Nu te grăbi totuşi, pentru că fiecare clipă de acum va avea un rol în reuşita ta finală, deci nu încerca să ştergi de pe listă etapele intermediare pe care le consideri neimportante. Au şi ele un rol!
FECIOARĂ
Prea te cramponezi de fleacurile care n-au ieşit bine, când sunt atâtea alte elemente care ar merita sărbătorite! Descoperă plusurile nivelului la care ai ajuns, pentru că sunt mai importante şi mai numeroase decât neînsemnatele goluri, dar eşti într-o pasă cam pesimistă şi ai tendinţa de a le vedea doar pe cele rele. Încearcă să te agăţi de cel mai mic cârlig de speranţă care să te tragă înapoi în zona luminoasă şi frumoasă, şi ai se vezi ce bine evoluează lucrurile în direcţia împlinirii visului tău! Fericirea nu vine prin evenimente spectaculoase şi strălucitoare, ci şi prin semne mici!
BALANȚĂ
Nu mai privi înapoi şi nu te mai raporta întruna la cele întâmplate anterior pentru că nu te vei mai întoarce acolo. Drumul pe care mergi acum, deşi nu ştii foarte clar încotro duce, are o singură direcţie: înainte.. Nu mai poţi schimba trecutul, dar te poţi concentra eficient asupra zilei de mâine, pentru că asta, da, poţi schimba! Poţi modifica încă de acum cursul unor evenimente viitoare în funcţie de deciziile sau acţiunile tale de acum, deci aici trebuie să depui cele mai serioase şi corecte eforturi. Cum îţi aşterni, aşa vei dormi, deci ai grijă ce alegeri faci chiar azi!
SCORPION
Nu te simţi bine în anturajul în care te afli astăzi. Dialogul e defectuos şi eforturile tale de a te face înţeles eşuează, pentru că nu ai parte de tovarăşi buni de discuţie. Unii sunt cu gândul doar la problemele lor şi nu aud ceea ce le spui tu, iar răspunsurile le care ţi le dau nu te satisfac. Fii pregătit să vorbeşti la pereţi, astăzi, pentru că nu prea te ascultă nimeni, dar tu insişti totuşi să-ţi expui punctul de vedere ca să-ţi faci datoria până la capăt.
SĂGETĂTOR
Dacă tu eşti prins într-un punct mort şi simţi că nimic nu se mai mişcă, ascultă de cineva imparţial de pe margine care are pentru tine cel mai eficient stimulent. Chiar dacă tu, pe moment, eşti gata să abandonezi orice luptă şi să spui că nimic nu se mai poate face, vei vedea, prin exemplu oferit de tovarăşul tău mult mai energic, ce multe soluţii mai există totuşi!. Ascultă-l, urmează-l, molipseşte-te de la el, şi vei vedea că ceea ce considerai că este un eşec sau un capăt de drum, e de fapt cea mai incitantă provocare pentru a demonstra ce resurse fantastice de ambiţie poţi avea, dar ele nu ies la iveală decât atunci când îţi este mai greu!
CAPRICORN
Poate chiar energia ta în exces e principalul inamic al planurilor tale, pentru că nu o investeşti în cele mai profitabile direcţii. În loc să o valorifici spre proiecte de anvergură, în competiţii importante pentru reputaţia şi poziţia ta, în lupta spre a te remarca înaintea altora şi mai buni decât tine, s-ar putea s-o canalizezi spre nervozitate, ceartă, răzbunare. Controlează-ţi acest bagaj de energie care e mult peste puterile tale şi ţine cont de cei care te mai trag de mânecă şi-ţi spun s-o laşi mai moale. Au dreptate aceştia şi se pare că te cunosc foarte bine.
VĂRSĂTOR
Chiar şi în iubire e nevoie de raţiune, ca atare tu vei fi azi capul cel limpede care va lua decizii bune pentru amândoi. Dacă partenerul trăieşte într-o lume visătoare, cu fluturaşi şi îngeraşi, îndrăgostit lulea, revino tu un pic cu picioarele pe pământ şi priveşte lucrurile aşa cum sunt, fără a le idealiza şi a le vedea mai frumoase decât sunt! Dacă amândoi aţi fi la fel de orbiţi de amor, aţi putea scăpa din vedere unele detalii importante care, mai devreme sau mai târziu, vă vor cere mai multă atenţie. Tu eşti cel care analizează azi lucrurile la rece, aşezând mintea înaintea inimii, şi bine faci!
PEȘTI
Mare grijă la deciziile financiare ale acestei zile, deoarece conţin o mare doză de risc. Dacă nu te opreşti la timp, dacă nu faci calcule cu multă prudenţă pe câteva zile de acum înainte, ai putea investi o sumă cam mare într-o direcţie complet nerentabilă. Când îţi vei da seama, ar putea fi prea târziu, dar pentru că apar suficiente avertismente înainte de a face greşeala, ar fi bine să ţii cont de ele! Cineva îţi spune că nu e bine să cheltuieşti acum ori pentru că poate apărea mai apoi o ofertă mult mai bună, ori pentru că îţi demonstrează prin dovezi că nu faci altceva decât să arunci şi altădată banii pe fereastră.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 932 locuitori
Măgurele este un sat şi comună din raionul Ungheni. Măgurele este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Ungheni și la 98 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 932 de oameni. Satul Măgurele a fost menționat documentar în anul 1910.
Comentarii
(0)