20 noiembrie 2015, 14:35 Caleidoscop views 6432
Luare de ostatici în Mali
20 noiembrie 2015, 14:35 Caleidoscop views 6432

Luare de ostatici în Mali

Bărbaţi înarmaţi, presupuşi jihadişti, au luat 170 de persoane ostatice, vineri dimineaţă, la Hotelul Radisson din Bamako (din capitala Mali), după ce au atacat clădirea, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit postului FranceTv Info, este vorba de doi atacatori înarmaţi. Hotelul se află chiar în centrul capitalei Bamako, într-o zonă unde se află mai multe ministere şi unde locuiesc diplomaţi străini.

'Dis-de-dimineaţă s-au auzit focuri de armă. Se pare că este vorba de o tentativă de a lua ostatici. Poliţia se află la faţa locului şi încercuieşte zona', a declarat o sursă de securitate pentru Reuters, care a adăugat că poliţia a creat un perimetru de securitate în jurul hotelului.

Potrivit unor surse citate de Mali Actu, bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra paznicilor hotelului şi au intrat în hotel, care are 190 de camere. Schimbul de focuri 'are loc la etajul şapte, jihadiştii sunt pe cale să deschidă focul pe culoar', a declarat o sursă de securitate, citată de AFP.

O sursă maliană în domeniul securităţii a declarat că atacatorii au intrat în incinta hotelului la bordul unui vehicul cu numere de înregistrare diplomatice.

Agenţia de presă Reuters relatează că, potrivit unor martori, poliţia maliană a înconjurat hotelul şi a blocat străzile de acces către acesta.

Ambasada SUA la Bamako a scris pe Twitter că 'a aflat că este în desfăşurare o operaţiune cu focuri de armă la Hotelul Radisson' şi le-a recomandat cetăţenilor americani din capitala maliană să nu iasă pe stradă.

Pe 7 martie, un atentat la un restaurant din Bamako s-a soldat cu 5 morţi, dintre care un francez şi un belgian. Atacul, primul de acest fel comis în capitala statului Mali, a fost revendicat de o grupare islamistă.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cuvinte cheie:

terorism , hotel , terorist

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1575
Populația:
1449 locuitori

Trebujeni este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Butuceni, Morovaia și Trebujeni. Localitatea se află la distanța de 25 km de oraşul Orhei şi la 71 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1449 de oameni. Satul Trebujeni a fost menționat documentar în anul 1575.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.