Donici − cuib de-nţelepciune
Astăzi se împlinesc 214 ani de la nașterea fabulistului şi traducătorului moldovean Alexandru (Alecu) Donici. Născut la 19 ianuarie 1806 în satul Bezeni (azi Donici), judeţul Orhei este fiul clucerului Dimitrie Donici şi al Elenei, născută Lambrino.
Tatăl era frate cu „pravilistul" Andronachi Donici şi rudă cu părinţii lui Alecu Russo. Prin mijlocirea lui L. A. Capodistria, om de stat şi diplomat al Rusiei, care conducea Basarabia, se înscrie în Corpul de Cădeţi nr. 1 din Sanct-Petersburg (1819). Îşi finisează studiile către anul 1825 în grad de sublocotenent. Slujeşte într-o unitate militară din sudul Basarabiei. În 1826 demisionează din armată şi revine acasă.
Se ocupă de literatură, traducînd din I. Krîlov şi A. Puşkin. Face cunoştinţă cu C. Negruzzi, care vine la Chișinău (1835). În toamna aceluiaşi an, emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mişcarea culturală patruzecioptistă. Este funcţionar la Epitropia şcolilor, asesor al Curţii de Apel, membru în divanul obştesc; contribuie la dezvoltarea învăţămîntului, presei şi teatrului naţional. Publică două culegeri de „Fabule” (1840, ed. 2, partea I-II, Iaşi, 1842), care s-au bucurat de mare popularitate, fiind apreciate de V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Al. Hîjdău ş.a. M. Eminescu îl numeşte plastic şi sugestiv: „Donici − cuib de-nţelepciune”. Al. Donici mai are la activul său prologul unei comedii în versuri, intitulate „Guraleiul”. Traduce poemul „Ţiganii” de A. S. Puşkin (1837). Împreună cu C. Negruzzi tălmăceşte volumul „Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir” (1844, 1858). A mai tradus nuvela lui O. Senkowski „Toată viaţa femeiască în cîteva ceasuri” (1840), povestirea „Tunsul” de A. F. Veltman (apărută în Calendar pe anul 1845); un fragment din studiul monografic al lui A. I. Zaşciuc „Marea Neagră şi împrejurimile ei” (tipărit în „Calendar pe anul 1855”; „Informaţii despre eparhia din Chișinău” (1863).
Alexandru Donici s-a stins din viață la 20 octombrie 1865 la Piatra-Neamţ.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1880
- Populația:
- 342 locuitori
Vladimirovca este un sat din cadrul comunei Găvănoasa, raionul Cahul. Satul are o suprafaţă de circa 0.88 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.24 km. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cahul și la 190 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 342 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Vladimirovca datează din anul 1880.
Comentarii
(0)