15 iulie 2017, 14:00 Personalități 17982

Gheorghe Mustea: Nu am scris opera „Ștefan cel Mare” la comandă

Muzica clasică moldovenească s-a mai îmbogățit cu o operă - "Ștefan cel Mare", fiind scrisă de compozitorul Gheorghe Mustea. Acest eveniment are o importanță majoră pentru cultura noastră.

Autorul ei este directorul artistic și prim-dirijorul Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei Publice „Teleradio-Moldova", academician al AȘM, profesor universitar, Artist al Poporului, laureat al Premiilor de Stat și Național al RM, cavaler al Ordinului Republicii. Gheorghe Mustea a oferit un interviu exclusiv pentru NOI.md, în care a relatat cum a fost creată această operă, dar și despre viziunea lui asupra muzicii.

Notă: Pînă în prezent în Moldova au mai fost scrise opere. Autorii lor sînt: Alexei Stîrcea, David Gershfeld, Zlata Taci etc. Pe 20 decembrie 1987 a avut loc premiera operei lui Gheorghe Mustea "Alexandru Lăpușneanu" . Sperăm că în anul 2018, declarat Anul lui Ștefan cel Mare, va fi lansată și opera "Ștefan cel Mare".

- Cum a apărut opera în creația Dvs.?

- Cînd am început să scriu muzică, eram încă la Conservator, compuneam muzică instrumentală, simfonică, pentru filme și teatru, dar visam să scriu operă. Ce-i drept, nu știam că ea va fi istorică. În căutarea temei pentru libretto am citit literatură universală, poezie, opere dramatice moderne și clasice. Dar m-am oprit la nuvela lui Costache Negruzzi "Alexandru Lăpușneanu", deoarece această nuvelă are un bun material dramatic pentru operă. Atunci profesorul meu Vasile Zagorschi mi-a spus mie, studentului anului cinci al Conservatorului: "E o idee foarte bună". După programul de studii eu trebuia să scriu o scenă din operă, ceea ce am făcut, în baza materialului literar al domnului Gheorghe Dimitriu. Ulterior, am finalizat împreună această operă.

- Care a fost soarta ei, or, ea a fost montată chiar pe scena Teatrului Mare (Bolșoi) de la Moscova?

- În cadrul concursului unional, o comisie specială audia operele din toate teatrele naționale. Atunci aceasta a selectat cinci sau șase spectacole din întregul URSS. Teatrul moldovenesc a fost reprezentat cu două lucrări: "Iolanta" de P. I. Ceaikovski și "Alexandru Lăpușneanu". Pe scena Teatrului Bolșoi au evoluat artiștii noștri, inclusiv Maria Bieșu, iar eu am dirijat. Această operă a mai fost interpretată la Sverdlovsk și la Permi. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la premiera operei "Alexandru Lăpușneanu" și tot atîta timp opera se află în repertoriul teatrului. Din păcate, în ultimii ani, ea nu este pusă în scenă și opera se uită. Apoi, cînd vor dori s-o monteze, va fi nevoie de mai mult timp pentru a o recupera.

- Cum a apărut ideea creării operei "Ștefan cel Mare"?

- Deoarece Ștefan cel Mare este o personalitate remarcabilă, eroul nr. 1 pentru moldoveni, am început să caut material muzical despre el, puține însă au fost scrise. Ștefan Neaga are o cantată omonimă, care am interpretat-o în 2004 cu orchestra noastră, soliștii și colectivele corale, la un concert, dedicat Comemorării a 500 de ani de la trecerea în lumea celor drepți a domnitorului (acest concert a avut loc pe Piața Marii Adunări Naționale). Cu această ocazie îi aduc mulțumir doamnei Larisa Neaga, fiica compozitorului, care mi-a ajutat să găsesc partitura acestei lucrări.

La apariția operei ,,Ștefan cel Mare,, un rol important îi revine Clubului Amatorilor de Muzică Clasică "Filantrop", al cărui președinte de onoare era Antonina Lucinschi. Am fost invitat și eu să devin membru al acestuia. Dna A. Lucinschi a ieșit cu inițiativa de a scrie o operă despre domnitorul Ștefan cel Mare. Clubul a anunțat concursul pentru scrierea libretului. Din cîțiva autori, ce și-au prezentat lucrările, a fost selectat scriitorulConstantin Cheianu (s-a întîmplat în 2001 sau 2002). Ulterior, în baza acestui material a fost anunțat un concurs pentru compozitori.

Pe atunci eu eram rector al Universității de Stat al Artelor. Deși eram foarte ocupat, am decis să particip la acest concurs, deoarece primul monolog mi-a plăcut foarte mult. Așa a apărut monologul lui Ștefan din viitoarea operă. După aceasta, domnul C. Cheianu a mai prezentat două fragmente: un ansamblu și un cor, după care eu am compus muzica. Aceste trei fragmente din viitoarea operă le-am prezentat la concursul de selectare a materialului muzical. Juriul le-a aprobat și mi-a propus să lucrez în continuare asupra acestei opere.

Dar pentru a continua, trebuia scris libretul integral. Dacă pentru opera "Alexandru Lăpușneanu" exista un material primar unde Gh. Dimitriu a transcris proza în versuri (și a făcut-o minunat), atunci în opera "Ștefan cel Mare" libretistul C. Cheianu trebuia să creeze totul de la început. Acest proces de creație a durat circa trei- patru ani.

În cele din urmă, opera „Ștefan cel Mare" este compusă din introducere, nouă tablouri și epilog. Cînd am pus punct după primul tablou, m-am gîndit: „Doamne, ce rezultat!" Mă bucuram ca o mamă care își vede copilul nou-născut. O creație de proporții prevede o muncă minuțioasă și este necesar să auzi opera în întregime. Clavirul a fost finisat în anul 2009.

- De ce lucrul asupra operei încă nu a fost încheiat definitiv?

- Activitatea ulterioară - scrierea partiturii (orchestrării). Pentru asta a mai fost nevoie de aproxinativ șapte ani, pentru că am lucrat cu întreruperi. E curios cînd începi să orchestrezi, multe se schimbă, pentru că apar noi teme, noi tehnici, contrapuncte, intervin multe schimbări și începi să rescrii clavirul. Totul începe de la un sunet. Ai schimbat doar o notă și după aceasta schimbările se țin în lanț. Am finalizat orchestrarea în 2016. Pentru mine acea zi de 21 noiembrie era deosebită, ea a coincis cu ziua sfinților Mihail și Gavriil! Opera „Ștefan cel Mare" are 589 de pagini de manuscris.

Toate momentele de creație au trecut prin inima și gîndurile mele, deoarece muzica nu poate fi scrisă doar din intuiție sau rațiune. E nevoie și de echilibru.

Muzica este o mare știință, în ea fiind concentrate multe legități științifice. Eu aș numi-o lucrare științifico-artistică. Fiecare creație muzicală este o descoperire - o enormă muncă fizică și mentală.

În prezent, se lucrează tehnic asupra operei. Deși eu scriu notele frumos și clar, clavirul și partitura trebuie introduse în calculator, pentru a fi comod de a lucra ulterior echipei de creație.

- Cînd a fost scrisă opera „Alexandru Lăpușneanu" ne aflam încă în Uniunea Sovietică, și pe atunci, de regulă, beneficiar era Ministerul Culturii. Cum a fost în cazul Dvs.? Cine e beneficiarul?

- Nu am scris niciodată lucrări de proporții în baza contractului. Cînd opera „Alexandru Lăpușneanu" a fost scrisă, teatrul a cerut acordul meu pentru a o monta (la recomandarea Consiliului Artistic). După premieră, m-au invitat la Ministerul Culturii pentru a încheia contractul. Mi-au achitat atunci un onorariu maxim.

- Cînd putem spera că o veți oferi teatrului?

- Clavirul trebuie doar multiplicat. Iar partitura trebuie culeasă la calculator. Dacă pînă acum lucrul asupra operei era individual - doar pianul și eu - acum pentru a o monta și a o interpreta, lucrul devine colectiv.

- O operă istorică este o plăcere care costă. Teatrul nostru are suficiente mijloace? Sau poate Ministerul Culturii va aloca ceva totuși, căci este un eveniment marcant în viața culturală a țării? Cu atît mai mult cu cît anul viitor în Moldova a fost declarat Anul lui Ștefan cel Mare.

- Eu nu știu care sînt posibilitățile financiare ale teatrului, dar asta într-adevăr este singura operă despre Ștefan cel Mare. Va fi o coincidență fericită, dacă opera va fi montată în Anul lui Ștefan cel Mare. Teatrul Național de Operă și Balet trebuie să aibă în repertoriu și lucrări naționale, ale compozitorilor moldoveni. La radio, în repertoriul orchestrei noastre răsună, în primul rînd, muzica autorilor moldoveni. Cine dacă nu noi, va interpreta muzica noastră? Această operă este necesară, chiar și din considerentul că teatrul trebuie să aibă în repertoriu lucrări scrise de compozitorii noștri despre istoria noastră. Avem eroii noștri, cu care ne mîndrim.

- Statul trebuie să fie interesat în montarea operei, deoarece eroul ei Ștefan cel Mare este o figură, de care este legată ideea națională, ce unește țara.

- Desigur. Pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Moldova era un stat mai mare. El a reușit să stabilească legături cu cele mai dezvoltate țări, inclusiv cu Papa de la Roma. Lui i-a fost dat să lupte cu turcii și această operă este despre victoria lui în lupta de la Vaslui din 1475. Se știe că după fiecare luptă Ștefan cel Mare construia o biserică sau o mănăstire. Aceasta se întîmplă și în operă.

Dacă opera „Alexandru Lăpușneanu" era despre lupta internă dintre boieri și domnitor (asemenea teme istorice are aproape fiecare popor), atunci noua operă conține multe metafore interesante și simbolice. Eu am compus-o cu mare interes și desigur aș dori să mai creez asemenea lucrări, dar cît ne este dat, nu știm.

- Alte lucrări de-ale Dvs. răsună? Le interpretați singur?

- Lucrările mele se regăsesc în repertoriul orchestrei. De exemplu, în Elveția am interpretat Concertul nr. 2 pentru orchestră (dedicat lui George Enescu). Iar Concertul nr. 1 pentru orchestră a fost interpretat cu diverse orchestre simfonice în diferite orașe ale României, Rusiei, Țărilor Baltice, Kazahstan etc. Și alte creații care îmi aparțin au fost interpretate în Germania, Italia, Norvegia, Coreea de Sud, Bulgaria, Ungaria, în toate republicile fostei Uniuni Sovietice etc.

În anul curent, am scris un Ciclu vocal întitutulat „Secvențe efemere", pentru bas, narator și pian, compus în baza poemelor haiku. Autorul lor este Vasile Spinei. Acest ciclu a fost interpretat în premieră de basul italian Roberto Luparelli, narator - Margareta Pîntea, la pian - Gheorghe Peremitin. Premiera a avut loc în data de 10 iunie în cadrul Festivalului Internațional ,,Zilele Muzicii Noi,,.

La Serata mea de creație din 2016 și în alte concerte, au fost interpretate cîteva fragmente din opera ,,Ștefan cel Mare,,: Dansul țărănilor pentru cor și orchestră, aria centrală a Mariei, interpretată de Mariana Bulicanu, aria legatului papal - Roberto Luparelli, monologul lui Ștefan - Vitalie Malai. Iar în premieră monologul a fost interpretat de Vladimir Dragoș, el a cîntat excepțional.

Eu scriu muzică de diferite genuri, inclusiv cîntece, romanțe. Unele dintre cîntecele mele au fost interpretate de: Anastasia Lazariuc, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Ion Suruceanu, Alexandru Lozanciuc și alții. Îmi este plăcut să le ascult și în altă interpretare, deoarece muzica clasică o cîntă o orchestră, alta, a treia, este interesant, pentru că e altă viziune, interpretare, măiestrie. În ultimul timp lucrez cu tinerii interpreți de operă și de muzică ușoară.

În general, sînt mulțumit că muzica mea răsună la radio și televiziune, există interes față de ea. Iar acesta este cel mai important lucru pentru un autor. Muzica e vie atîta, cît răsună.

- Din 1989 sînteți director artistic al Orchestrei Naționale „Teleradio-Moldova". Ce lucrări are Orchestra în lucru la moment ?

- În prezent, lucrăm asupra Antologiei muzicii serioase moldovenești, înregistrăm muzică clasică, mai ales, operele necesare pentru redacțiile noastre, completăm fondul la radio și la televiziune, înregistrăm foarte multe emisiuni. Ele răsună în diferite țări.

La sfîrșitul lunii august, la radio are loc Festivalul Internațional de Muzică Clasică, organizat de Compania „Teleradio-Moldova". Pentru perioada octombrie-noiembrie colectivul nostru a primit o invitație în Coreea de Sud unde sînt preconizate o serie de concerte în cadrul unui festival.

Pe lîngă lucrul cu orchestra, este foarte importantă activitatea mea artistică în calitate de compozitor. Întotdeauna sînt anumite gînduri, ce doresc să le exprim prin arta sunetelor. Eu am învățat zece ani la Conservator la trei specialități: ca interpret la flaut, compoziție și dirijare (concomitent, lucram). Compoziția îmi ajută la dirijare și invers. Este o legătură reciprocă și e interesant cînd îți schimbi genul de activitate. Dacă scrii muzică, participi doar tu și pianul. În orchestră avem o diversitate de partituri, scrise în diferite epoci, diferite opere, inclusiv după gen și curente. Dar important este faptul că am avut un vis și el s-a realizat - să stau în fața unei orchestre, care ar putea interpreta orice gen de muzică și slavă Domnului că ne reușește. Dar în prim-plan întotdeauna este muzica noastră academică.

- Dvs. predați în continuare, în pofida orarului de lucru foarte încărcat. De ce nu ați abandona munca de profesor?

- Această latură, la fel, a fost întotdeauna pentru mine foarte interesantă. Nu poți învață să scrii muzică, dar poți să direcționezi talentul, să dai niște sfaturi, idei, cum să dezvolte materialul muzical, cum să construiască culminația etc. Ocupîndu-mă cu tinerii talentați, eu primesc o plăcere enormă. Îmi împrospătează ideile, este o sursă de inspirație, pentru că studenții sînt diferiți și în gîndire, și în stilul de a scrie etc.

Sînt foarte bucuros pentru dirijorii, pe care i-am educat. Ei toți lucrează astăzi conform calificării lor (poate excepție fac 1-2 persoane). Unii dirijori sînt solicitați peste hotare, am și compozitori discipoli în: SUA, România, Rusia și alte țări. Mă mîndresc că mi-au fost discipoli și că i-am ajutat, într-un fel, să se pună pe picioare. Am avut în clasa mea și dirijori din Italia.

- Ce este muzica pentru Dvs.?

- Pentru mine muzica este sunetul, în ce direcție îl îndreptăm, cum îl modelăm. Puterea muzicii este în sunet, el are o anumită direcție, mesaj, care trebuie să ajungă la ascultător. Nu e suficient doar să emiți sunete. Interpretul trebuie să transmită mesajul compozitorului. Totul depinde de măiestria interpretului. O interpretare bună - este un caz fericit pentru compozitor și lucrarea lui. Cu atît mai mult dacă este în premieră.

Muzica ne impune să ne gîndim - ce se ascunde după ea? Ce mesaj ți-a transmis? Îți ajută, măcar puțin, să te schimbi în bine? În opinia mea, puterea muzicii constă în faptul că dacă dorești să transmiți o anumită imagine, trebuie să o faci cu măiestrie, pentru ca oamenii să te creadă și să le provoci anumite emoții. De aceea, acolo unde se termină cuvîntul, începe muzica. Ea este o mare putere, dar și un factor filozofic.

Îmi pare că cultura muzicală astăzi este mai solicitată, dar în opinia mea, noi ar trebui să direcționăm mai corect tineretul, copiii, ca ei să înțeleagă mai profund muzica. Știți care este visul meu?

- Care?

- Visul meu este ca în țara noastră fiecare copil să studieze muzica de mic. Nu este obligatoriu să devină ulterior muzician. Cultura muzicală ajută copilul să se dezvolte, să devină cult și educat. Muzica își aduce aportul în dezvoltarea intelectuală, deschide o altfel de lume. Studiind un instrument, copilul are o altă atitudine și față de matematică și alte discipline.

Anterior, aproape toți copiii de nobili studiau muzica. Visul meu este ca toți copiii din țara noastră să studieze muzica, ca în Coreea de Sud unde studiile muzicale sînt obligatorii. Datorită acestui fapt, această societate e sănătoasă și trăiește foarte bine. Copiii însă care doresc să devină muzicieni profesioniști muncesc foarte mult. Copiii din clasele primare posedă o tehnică foarte avansată. Închipuiți-vă că ei la această vîrstă interpretează operele lui Paganini, diferite concerte. Desigur, conceptual, ei mai trebuie să evolueze, dar din punct de vedere tehnic ei sînt pregătiți să cînte tot ce este scris pentru vioară.

În Republica Moldova nu e atît de greu și nu costă atît de mult, ca în școli să fie implementat acest concept. În Europa (în Italia, Franța și alte țări) în toate școlile, copiii învață să cînte la instrumente muzicale. Dar dacă în UE nu toți copiii, atunci în Coreea de Sud- toți. Acest factor aduce roade. Implicarea în cultura muzicală a copiilor are o mare influență asupra dezvoltării personalității.

- Ce s-a schimbat în activitatea compozitorilor în ultimii 50 sau 100 de ani?

- E foarte greu să găsești propriul stil, deoarece în muzica clasică existau anumite modele. Toate creațiile simfonice, scrise anterior, aveau o formă anumită, existau reguli (canoane) de scriere. Astăzi, asemenea criterii nu există, toți scriu liber. În prezent se respectă doar principiile generale. Trebuie să creăm opere cu noi tehnici componistice, procedee și forme moderne.

Vreau să spun că în lumea muzicii noi demult ne-am alăturat țărilor europene și asiatice. Deși statul nostru e tînăr, noi avem ce prezenta: compoziții simfonice, camerale, corale, muzică vocală, instrumentală. Operele compozitorilor noștri sînt astăzi interpretate în toată lumea.

- Copiii Dvs. sînt muzicieni?

- Diana și Adrian studiază muzica de la vîrsta de cinci ani. Presupun că una din cele mai grele sarcini pentru un muzician e să învețe copilul să cînte la un instrument. Ei au absolvit Liceul „C. Porumbescu". După absolvire Diana a fost înmatriculată la Academia de Muzică din Cluj, clasa marelui violonist virtuoz al secolului XX Ștefan Ruha.

Apoi a continuat să studieze în Italia, la Salvatore Akkardo - un mare violonist, specialist în muzica lui Paganini. El are propria orchestră camerală, unde Diana a fost invitată în calitate de violonistă. În prezent, este arstistă a orchestrei Teatrului Liric„G. Verdi" din Trieste și predă la Conservator.

Adrian, după absolvirea liceului a cîștigat o bursă pentru a studia în Germania, clasa de violă a profesorului Mihail Muller, care în trecut i-a fost profesor și soției mele - Tamara (el apoi a emigrat în Germania). În timpul stagiului de doi ani la Teatrul de Operă și Balet de Stat din Munich, Adrian a fost observat și i s-a propus să participe la concurs. Drepr rezultat al concursului, Adrian a fost angajat în orchestră, în grupul de viole. Ulterior, a devenit maestru de concert al acestui grup (la fel în bază de concurs).

Cu cîțiva ani în urmă, el împreună cu cvartetul său a evoluat la Festivalul „Mărțișor". Repertoriul lor a inclus și compoziția mea - Cvartetul de Coarde. Fiul este invitat și în alte orchestre, evoluează și în calitate de solist în diferite țări. Împreună cu soția sîntem foarte bucuroși pentru succesele copiilor și continuitatea profesiei noastre manifestată din partea lor.

Deoarece ei au început să studieze muzica de mici, copilăria lor a fost neobișnuită. Noi le ceream să studieze mult. Inițial era greu, dar cînd copilul nu mai poate trăi fără aceste ore de muzică, înseamnă că el s-a autodepășit. Această muncă nu e pe potriva fiecăruia.

Vreau să spun că a profesa muzica este o mare fericire. Deși este greu, dar interesant, pentru că mereu cauți anumite soluții cu ajutorul imensității sunetelor. Se pare că sînt doar șapte note (fie și 12 cu semitonurile), dar este un arsenal enorm și cel mai important este că el nu se epuizează niciodată. Mereu descoperi noi sonorități, mai ales, în prezent, cînd există atîta libertate în creație.

- Vă mulțumim pentru interviu. Așteptăm noile creații de la Dvs.

Anghelina Taran